de jos… (REPOST)

…vad lumea altfel… vad pana si cele mai neinteresante detalii.  Vad frunzele imprastiate de vant, vad umbra ta rece si vad vanataile de aseara. Ce tare, nu stiam ca ai pielea atat de sensibila. Te apleci, te uiti la mine si ma intrebi mirata… “Tu ce dracu ai patit? Ridica-te de acolo!”. As vrea sa iti spun ca nu pot dar imi e imposibil sa gesticulez sau sa articulez ceva. Ma uit fix in ochii tai si imposibilitatea de a ma misca te irita din ce in ce mai tare. As vrea sa clipesc, sa misc macar un deget, orice… nu, nu pot. Te ridici… simt cum iti arunci privirea in jur. Simt cum linistea din jurul meu e perturbata de bolboroselile tale. “Ce dracului ai?!? De ce nu zici nimic?!? Ma lasi sa stau aici ca o proasta in timp ce tu te holbezi ca un tampit la trotuar?!?” urli catre mine… de parca as avea eu vreo vina. Ai uitat ca m-ai lovit constant cu fiecare cuvant pe care l-ai aruncat din tine. Credeai ca sunt din piatra? Credeai ca n-o sa cad? Ei bine s-a intamplat si asta. Si acum dai vina pe mine in loc sa zici mersi ca ai scapat. Intr-un tarziu iti iei geanta de jos, te mai uiti o data la mine si pleci glorioasa. Ti-ai dat seama si tu ca tot ce ai facut la nivel inconstient s-a transformat intr-o realitate cruda pentru mine, minunata pentru tine.

De jos vad mai bine. Pot sa te vad si pe tine si evit sa ne intalnim. Te zaresc in fiecare zi cum treci agale, cu tigara intr-o mana si geanta in cealalta, imbracata fara cusur, aruncand sageti catre oricine se incumeta sa te priveasca. In jos nu te uiti asa ca sunt in siguranta aici. Si chiar nu-mi pasa daca ma ninge sau daca ma ploua. Nu mai simt nimic.

Read Full Post »

Daca nu stiai… (REPOST)

ce inseamna iubirea, am sa iti spun eu. Ai avut-o in palme si ai strivit-o ca si cum n-ar fi contat. Ai lasat-o apoi sa alunece printre degetele tale, lipsita de vlaga, acoperita de nepasarea ochilor tai. Ai calcat-o in picioare atunci cand ai plecat trantind blestemata aia de usa pe care intrai mereu fericita. M-am pus jos, langa ea, si am privit-o ore in sir. Am privit-o cum sangera, am privit-o cum isi dadea ultima suflare. Am privit-o cum se uita spre usa sperand ca te vei intoarce. S-a uitat la mine apoi si cu o ultima zvacnire mi-a spus… “Ea n-a stiut ce insemn, n-a stiut sa ma pretuiasca, n-am fost decat o povara. Merit sa ma sting…” si apoi a murit. Acum, cand am ingropat-o in lacrimi, in nopti nedormite, dupa ce am inecat-o in zecile de sticle care stau imprastiate aici, m-am decis sa-ti spun ce inseamna ea. Iubirea a insemnat noptile cand adormeam cu tine in brate, incercai sa fugi de mine si te tineam si mai strans pana transpiram amandoi si corpurile noastre alunecau unul pe langa celalalt. Iubirea a insemnat miile de mangaieri si atingeri, caldura dintre coapsele tale, dorinta, nesiguranta, bucuria ca ma vedeai, nebunia noptilor, gemetele tale, peretii pe care i-ai lasat zgariati in urma ta, perna care inca iti poarta parfumul. Iubirea a insemnat sa te scol la 5 dimineata si sa fugim la munte sau la mare, a insemnat sa te intreb daca esti bine chiar si atunci cand erai foarte bine, a fost ajutorul neconditionat, a fost deciziile luate din senin si momentele in care radeai nepasatoare, fara griji. Iubirea a fost orice lucru marunt pe care il faceam, a fost “oriunde” si nu “unde”, a fost “oricand” si nu “cand”, a fost “noi” si nu “ei”. Iubirea a fost tot ce am putut sa impart cu tine. A fost sarutul pe care ti-l dadeam dupa palmele tale. A fost si a murit.

Read Full Post »

Cea mai sincera scrisoare de dragoste

Stiu ca ai sa o citesti. Vei lacrima inca de la titlu si nici macar nu vei sti de ce. Te-ai obisnuit sa plangi chiar si atunci cand minti. Chiar si cand te minti singura, plangi. La inceput se rupea inima in mine cand iti auzeam suspinul. Apoi a fost o vreme cand incepusem sa ma intreb daca nu e cumva un spectacol bine pus la punct. Apoi te-am ignorat. Imi pasa, dar nu pentru ca plangeai, ci pentru ca stiam ca pana si lacrimile alea sunt una cate una, cate o minciuna. Te-am iubit. Asta n-ai sa poti nega niciodata. Uneori ma uitam in oglinda si nu imi venea sa cred ca eu sunt ala, ca pot zambi, ca ma pot bucura. Totul se intampla prea frumos si prea natural. Mi-era frica sa te intreb orice pentru ca nu voiam sa stric perfectiunea aia dintre noi. Te priveam  minute in sir si imi venea sa urlu de fericire ca esti acolo, langa mine. Pana in dimineata aia, cand in loc sa te intreb, am preferat sa aflu singur adevarul. Si atunci am vazut minciunile, zambetele false, gandurile tale care erau in alta parte. M-am strans in mine de ciuda si mi-am rupt sufletul in milioane de bucati. Si atunci ai plans. Ai plans atat de adevarat incat am crezut toate balivernele pe care mi le-ai insirat. Imi spuneam eu mie… “Bai, esti prost, chiar nu vezi cum te minte?” si tot eu mie imi raspundeam… “Nu ma minte, ma iubeste…” Mda. Si am inchis ochii si am crezut. Am continuat sa cred mult timp. Am incercat sa inteleg fiecare pas care te departa putin cate putin de mine. Mi-am dat singur cate o palma pentru fiecare palma primita de la tine. Dar ma incapatanam sa cred si sa-mi spun… “Nu ma minte, ma iubeste…” Si intr-o zi ai plecat. Apoi n-am mai stiut nimic de tine. Ca sa nu sufar, mi te imaginam acolo, in fata mea. Imi inecam cuvintele in stropi de vin si trupuri reci. Vorbeam cu tine si mintea mea bolnava imi raspundea inapoi. Iti simteam parul alunecand printre degete si te visam razand. Apoi am uitat cum erai. Incercam sa te vad cu ochii mintii dar nu mai erai acolo. Te amestecasei cu restul de masti care imi zambisera indiferent odata. Eram ok. Uneori ma ridicam de la podea si puteam chiar sa privesc in fata fara sa-mi fie rusine. Si a venit seara aia cand m-ai cautat. Bai si eram ok. Ma resemnasem. Te pierdusem undeva in niste amintiri de neamintit. Si ai revenit si ai zis “te iubesc…” Pentru ce? Pentru ce sa-mi spui asta? Nu aveai pe cine sa minti? Am stiut ca minti din prima clipa, am vrut doar sa vad cat de mult poti sa o faci. Dar asta e o scrisoare sincera. Nu stiu cat de “dragoste” e. Poate nici n-a fost dragoste, ci doar imaginatia mea, iluziile si visele mele. Citeste-o si arunc-o. L-ai mintit pe singurul pentru care ai contat… sincer.

Read Full Post »

Azi am stat…

… de vorba cu umbra mea. Am vazut ca ma urmarea, uneori o lua inainte, ma astepta dupa colturi de bloc si-mi sarea inainte parca vrand sa-mi spuna ceva. Am lasat-o sa se joace cu mine, o vreme sa roiasca in jurul meu. Incercam sa o ignor. Eram obisnuit cu ea. O vedeam zilnic oriunde imi aruncam privirea. M-am asezat pe o banca si am inceput sa vorbim. Statea in fata mea linistita si ma asculta. Ii povesteam toate prostiile incercand sa o tin ocupata. Era vara si cald. Cismigiul era la fel de neschimbat, cu bancile lui pline de pensionari si vise pierdute in negura timpului. M-am intins pe o banca, am inchis ochii si am stat asa o vreme. Simteam adierea fierbinte a vanticelului de amiaza si imi era suficient. I-am simtit atingerea pe umar si am zarit-o printre pleoape. Era umbra mea. Am intrebat-o… “ce vrei?”. Trista si abatuta, mi-a spus: “Mi-e dor de umbra ei”. M-am intors cu spatele, am strans genunchii la piept si, cu jumatate de glas, i-am raspuns: “Si mie de ea…”

Read Full Post »

Obisnuiam…

… sa ma trezesc cu spatele la tine. Ma speriam si credeam ca doar mi-am imaginat ca esti acolo. Pentru cateva momente aveam impresia ca doar visasem ca te tin in brate. Apoi ma intorceam cu fata la tine si incepea o noua zi. Si incepea bine pentru ca indiferent ca erai cu spatele la mine si te luam in brate ori erai cu fata si te sarutam, stiam ca esti fericita. Si era o zi perfecta la fel ca surasul tau. Era incredibil sa incep ziua cu nasul in parul tau… drogul suprem. Obisnuiam sa fug si pana pe la jumatatea zilei sa nu te caut. Nu voiam sa stric perfectiunea diminetii. Indignata ma cautai tu si ma trageai verbal de urechi. Si imi placea. Ma facea sa ma simt important. Apoi seara iti revedeam zambetul si ochii si totul era perfect. Imi placea sa te ascult, imi placea sa te tachinez stiind ca n-o iei niciodata in serios. Daca stau bine sa ma gandesc, ai fost singurul om care m-a cunoscut fix asa cum sunt, de care nu m-am ascuns in spatele niciunei masti.

Intr-un final a venit dimineata aia in care nimic n-a mai fost asa cum obisnuiam sa fie. M-am trezit cu spatele la tine si, ca de obicei, m-am intors. Nu erai acolo. Nu era nici parul tau si nu erau nici buzele tale. M-am ridicat buimac si te-am cautat tremurand in toata casa… nimic. Te-am sunat, crezand ca totul este o gluma dar nu ai raspuns. Atunci mi-am zis ca poate a trebuit sa pleci pe fuga. M-am uitat in jur si n-am vazut nici o urma de-a ta ca si cum n-ai fi fost niciodata aici. M-am asezat in mijlocul camerei, mi-am aprins o tigara si m-am resemnat. A fost doar un vis. Ce n-am sa inteleg niciodata e de ce inca te simt uitandu-te la mine, asa cum obisnuiai sa o faci in fiecare dimineata.

Read Full Post »

Departe

Stiam ca n-o sa te iubesc din momentul in care ne-am intalnit pentru prima oara. Nici macar nu-mi doream sa iubesc atunci. Voiam sa traiesc. Voiam sa ies din nebunia aia pe care unii o numesc “relatie” si se mandresc atat de mult cu ea. Tot ce mi-am dorit era sa vad pe cineva in seara aia care sa-mi zambeasca neconditionat. Si ai fost tu omul care a facut asta. De ce ai facut-o, nu stiu. Nu stiu nici de ce am vrut o reluare a doua zi. Si au trecut multe zile de atunci si multe reluari. Iti vedeam zambetul in fiecare zi in cele mai diverse ipostaze. De multe ori l-am si imortalizat. De multe ori zambeai chiar fara motiv si ma faceai sa cred ca imi faci in ciuda. Incercam sa te enervez sa vad cat rezisti si incercam sa te alung dar te aducea mereu inapoi zambetul ala. Timpul se scurgea ca si cum n-ar fi mai contat pentru noi doi. Au trecut veri pe care le-am ingropat in nisip si ierni pe care le-am facut oameni de zapada. Usor, zambetul s-a transformat in lacrimi si in dezamagiri, zilele de vara s-au transformat in zile in care fugeam de tine si iernile ne ningeau din ce in ce mai rau. Si atunci mi-am dat seama. Noi aveam o relatie. De fapt eu aveam o relatie cu zambetul tau si tu aveai o relatie cu mine. Ciudata combinatie ne-am mai gasit. Dar mie nu-mi mai placea combinatia asta. Am realizat ca singura mea scapare e sa nu-ti mai vad zambetul. Imi era imposibil sa dispar, imi era imposibil sa te fac sa dispari. Si atunci am transformat zambetul tau in lacrimi. Si lacrimile alea m-au eliberat. Si atunci am jurat ca n-am sa mai las niciun zambet sa ma cucereasca. Si imi e mai bine. O zi buna zambet!

FOTO DE AICI

Read Full Post »

Daca nu stiai…

ce inseamna iubirea, am sa iti spun eu. Ai avut-o in palme si ai strivit-o ca si cum n-ar fi contat. Ai lasat-o apoi sa alunece printre degetele tale, lipsita de vlaga, acoperita de nepasarea ochilor tai. Ai calcat-o in picioare atunci cand ai plecat trantind blestemata aia de usa pe care intrai mereu fericita. M-am pus jos, langa ea, si am privit-o ore in sir. Am privit-o cum sangera, am privit-o cum isi dadea ultima suflare. Am privit-o cum se uita spre usa sperand ca te vei intoarce. S-a uitat la mine apoi si cu o ultima zvacnire mi-a spus… “Ea n-a stiut ce insemn, n-a stiut sa ma pretuiasca, n-am fost decat o povara. Merit sa ma sting…” si apoi a murit. Acum, cand am ingropat-o in lacrimi, in nopti nedormite, dupa ce am inecat-o in zecile de sticle care stau imprastiate aici, m-am decis sa-ti spun ce inseamna ea. Iubirea a insemnat noptile cand adormeam cu tine in brate, incercai sa fugi de mine si te tineam si mai strans pana transpiram amandoi si corpurile noastre alunecau unul pe langa celalalt. Iubirea a insemnat miile de mangaieri si atingeri, caldura dintre coapsele tale, dorinta, nesiguranta, bucuria ca ma vedeai, nebunia noptilor, gemetele tale, peretii pe care i-ai lasat zgariati in urma ta, perna care inca iti poarta parfumul. Iubirea a insemnat sa te scol la 5 dimineata si sa fugim la munte sau la mare, a insemnat sa te intreb daca esti bine chiar si atunci cand erai foarte bine, a fost ajutorul neconditionat, a fost deciziile luate din senin si momentele in care radeai nepasatoare, fara griji. Iubirea a fost orice lucru marunt pe care il faceam, a fost “oriunde” si nu “unde”, a fost “oricand” si nu “cand”, a fost “noi” si nu “ei”. Iubirea a fost tot ce am putut sa impart cu tine. A fost sarutul pe care ti-l dadeam dupa palmele tale. A fost si a murit.

Read Full Post »

tu…

ai uitat sa simti. Ai uitat sa vezi. Ai uitat sa auzi. Acum ceva vreme ai uitat ca exist. Cuvintele mele au ramas suspendate in aerul din jurul tau. Ai inceput sa-mi cauti defecte. Ai inceput sa ma compari cu oricine. Ai preferat sa ma injosesti in loc sa ma sustii. Ai fugit. Am alergat dupa tine dar ti-am pierdut urma. Mi-ai reprosat ca nu am scris niciodata de tine. Uite, acum e prima data cand scriu. Viata asta e o mizerie. Suntem sortiti sa alergam dupa cei care nu ne vor. Suntem facuti sa fim calcati in picioare de cei pentru care am face orice. La inceput am vrut sa fug stiind ca voi suferi enorm daca n-o fac. Dar in prostia mea, am zis sa mai incerc o data. Am cedat insistentelor tale crezand ca in sfarsit am gasit un om sincer si care ma poate intelege si care ma vrea asa cum sunt. Am gresit ca de obicei, ma simt injosit si hulit ca de obicei. Pentru ce? Ca nu ma imbrac cum vrei tu? Conteaza asta? Conteaza cu ce ma incalt? Sau contez eu? Se pare ca nu, eu nu contez. Ai ajuns sa-ti fie rusine cu mine. Trist. Da, nu ma integrez in peisajul corporatistilor care ies dupa birou la o bere de fitze si la povesti despre realizarea planului la servici. Nu sunt asa si asta e primul si ultimul post despre tine. Sper ca macar acum sa fi facut si eu ceva care sa te faca fericita.

Read Full Post »

a mai trecut…

… o zi din marea inexistenta. Nimic nu se intampla, nimic nu e nou. E vara si totusi in jur e mizerie. Pute a hoit. Incerc sa ma ridic deasupra mirosului pestilential dar nu pot. Odata cazut, ma tarasc printre resturile de cadavre si viermi si tot ce ma tine in viata sunt amintirile. Da, a fost bine.  O vreme a fost chiar ok. A fost o data cand chiar am ras. Nu rad des… uneori chiar la cativa ani distanta. Atunci chiar imi placea sa vorbesc. Imi placea sa te descriu in sute de posibilitati si situatii. Iti gaseam corespondente oriunde si asta ma facea sa rad. Pana si poreclele erau distractive. Si da, poate amintirea asta e singurul lucru care ma tine in viata. Insa si ea devine din ce in ce mai fada, mai neclara. E ca un zid din care zilnic se prabusesc caramizi… dispar legaturile, dispar minutele sau orele si in consecinta si logica amintirilor, si odata cu ele, mirosul mortilor din jurul meu devine din ce in ce mai puternic, mai apasator. Sunt sigur ca in curand n-am sa mai pot respira. Odata cazut in genunchi, nu prea mai ai cum sa te ridici. Si odata cazut, te cuprind bolile, teama, descompunerea. Da, asta e cel mai bun mod de a descrie totul… e o descompunere psihica si fizica pe care n-am cum s-o mai inving. Bolile si-au facut loc acolo unde odata erai tu. De tine am scapat dar cu ce pret? Am devenit vulnerabil, slab, lipsit de vlaga, de vlaga de a ma mai ridica. Nici tu nu ma mai poti salva, nici macar tu…

Read Full Post »

in graba

Era o zi ca oricare alta. Caldura ne macina incet, aerul conditionat parca dinadins respira si el din ce in ce mai greu. Autostrada asta parca fara sfarsit ne inghitea pe amandoi cu pofta nebuna de libertate a unui detinut condamnat pe viata. Te priveam din cand in cand, scurt, parca cu teama de a nu pierde linia dreapta a infinitului soselei. Incercai fara succes sa-ti stergi picaturile de transpiratie care iti invadau tamplele si nasul, care iti usturau ochii si  iti mangaiau buzele. Razele soarelui lenes crestau trasaturile tale cu o perfectiune divina, facand din apusul asta banal o lume de poveste. Uneori incetineam doar ca sa te pot privi mai mult insa dispretul profilului tau taia in mine orice sentiment de iubire. Imi doream enorm sa poti vedea si tu ce vad eu, sa poti simti si tu ce simt eu. Imi doream nespus sa opresc acolo si sa iti imortalizez chipul invins de urgia calda a naturii. Si linistea era la fel de apasatoare ca drumul asta interminabil. Stiam ca ai sa ma ignori daca indrazneam sa spun ceva. Am tacut. Am oprit masina pe marginea drumului in timp ce te uitai mirata si iritata la mine. Am coborat in liniste parca sa nu deranjez nimic din lumea ta perfecta. Ti-am aruncat cheile. “De ce faci asta?” m-ai intrebat privind orizontul. “Du-te, lumea e a ta, drumul asta nu e al nostru. Eu n-am ce sa caut pe el.” Tot ce-mi mai amintesc e dara de praf si sunetul obosit al motorului pierzandu-se printre cantecul greierilor. Poate nu sti, dar greierii sunt niste insecte foarte urate. La fel ca si apusul asta pierdut in graba.

Read Full Post »