The weary kind

No place to fall behind…

Read Full Post »

in graba

Era o zi ca oricare alta. Caldura ne macina incet, aerul conditionat parca dinadins respira si el din ce in ce mai greu. Autostrada asta parca fara sfarsit ne inghitea pe amandoi cu pofta nebuna de libertate a unui detinut condamnat pe viata. Te priveam din cand in cand, scurt, parca cu teama de a nu pierde linia dreapta a infinitului soselei. Incercai fara succes sa-ti stergi picaturile de transpiratie care iti invadau tamplele si nasul, care iti usturau ochii si  iti mangaiau buzele. Razele soarelui lenes crestau trasaturile tale cu o perfectiune divina, facand din apusul asta banal o lume de poveste. Uneori incetineam doar ca sa te pot privi mai mult insa dispretul profilului tau taia in mine orice sentiment de iubire. Imi doream enorm sa poti vedea si tu ce vad eu, sa poti simti si tu ce simt eu. Imi doream nespus sa opresc acolo si sa iti imortalizez chipul invins de urgia calda a naturii. Si linistea era la fel de apasatoare ca drumul asta interminabil. Stiam ca ai sa ma ignori daca indrazneam sa spun ceva. Am tacut. Am oprit masina pe marginea drumului in timp ce te uitai mirata si iritata la mine. Am coborat in liniste parca sa nu deranjez nimic din lumea ta perfecta. Ti-am aruncat cheile. “De ce faci asta?” m-ai intrebat privind orizontul. “Du-te, lumea e a ta, drumul asta nu e al nostru. Eu n-am ce sa caut pe el.” Tot ce-mi mai amintesc e dara de praf si sunetul obosit al motorului pierzandu-se printre cantecul greierilor. Poate nu sti, dar greierii sunt niste insecte foarte urate. La fel ca si apusul asta pierdut in graba.

Read Full Post »