tu…

ai uitat sa simti. Ai uitat sa vezi. Ai uitat sa auzi. Acum ceva vreme ai uitat ca exist. Cuvintele mele au ramas suspendate in aerul din jurul tau. Ai inceput sa-mi cauti defecte. Ai inceput sa ma compari cu oricine. Ai preferat sa ma injosesti in loc sa ma sustii. Ai fugit. Am alergat dupa tine dar ti-am pierdut urma. Mi-ai reprosat ca nu am scris niciodata de tine. Uite, acum e prima data cand scriu. Viata asta e o mizerie. Suntem sortiti sa alergam dupa cei care nu ne vor. Suntem facuti sa fim calcati in picioare de cei pentru care am face orice. La inceput am vrut sa fug stiind ca voi suferi enorm daca n-o fac. Dar in prostia mea, am zis sa mai incerc o data. Am cedat insistentelor tale crezand ca in sfarsit am gasit un om sincer si care ma poate intelege si care ma vrea asa cum sunt. Am gresit ca de obicei, ma simt injosit si hulit ca de obicei. Pentru ce? Ca nu ma imbrac cum vrei tu? Conteaza asta? Conteaza cu ce ma incalt? Sau contez eu? Se pare ca nu, eu nu contez. Ai ajuns sa-ti fie rusine cu mine. Trist. Da, nu ma integrez in peisajul corporatistilor care ies dupa birou la o bere de fitze si la povesti despre realizarea planului la servici. Nu sunt asa si asta e primul si ultimul post despre tine. Sper ca macar acum sa fi facut si eu ceva care sa te faca fericita.

Read Full Post »