Azi am stat…

… de vorba cu umbra mea. Am vazut ca ma urmarea, uneori o lua inainte, ma astepta dupa colturi de bloc si-mi sarea inainte parca vrand sa-mi spuna ceva. Am lasat-o sa se joace cu mine, o vreme sa roiasca in jurul meu. Incercam sa o ignor. Eram obisnuit cu ea. O vedeam zilnic oriunde imi aruncam privirea. M-am asezat pe o banca si am inceput sa vorbim. Statea in fata mea linistita si ma asculta. Ii povesteam toate prostiile incercand sa o tin ocupata. Era vara si cald. Cismigiul era la fel de neschimbat, cu bancile lui pline de pensionari si vise pierdute in negura timpului. M-am intins pe o banca, am inchis ochii si am stat asa o vreme. Simteam adierea fierbinte a vanticelului de amiaza si imi era suficient. I-am simtit atingerea pe umar si am zarit-o printre pleoape. Era umbra mea. Am intrebat-o… “ce vrei?”. Trista si abatuta, mi-a spus: “Mi-e dor de umbra ei”. M-am intors cu spatele, am strans genunchii la piept si, cu jumatate de glas, i-am raspuns: “Si mie de ea…”

Read Full Post »

am crezut ca fericirea…

o primesti, o pastrezi si ramane asa pentru totdeauna. Ca mereu apare ceva care iti mentine constanta starea de fericire. Am crezut ca fericirea si iubirea sunt impreuna, ca nu pot exista una fara cealalta si se pare ca am avut dreptate. Mi-e dor de zambetul ei care punea punct unui sarut perfect, mi-e doar de chipul ei scaldat in lumina diminetii, mi-e dor de parul ei descurcat de valurile marii si alintat de vantul serii, mi-e dor de ochii ei mari si nedumeriti, mi-e dor sa ii vad talpile mangaind peretii camerei goale. Mi-e dor sa adorm cu ea in brate si sa o trezesc cu un sarut in coltul gurii. Asta inseamna fericirea. S-au dus, si ea si fericirea si stiu ca n-o sa le mai primesc niciodata inapoi. Stiu ca uneori isi aduce si ea aminte de momentele alea si stiu ca le cauta si ea. Ce nu stie e ca nu le va mai gasi niciodata, pentru ca vin o singura data in viata, le primesti intr-un pachet promotional, la oferta cu fericirea si iubirea si daca nu reincarci periodic unitatile, la un moment dat pierzi tot. Am pierdut tot… acum nu mai ramane decat sa imi amintesc si sa astern amintirile aici. Stiu, multi vor rade, multi vor spune ca sunt slab si ca sunt un las. Nu, nu sunt asa, am luptat din rasputeri sa nu pierd tot insa din infrangerea asta am realizat ca doi oameni nu vor putea ramane niciodata impreuna pentru totdeauna. De ce? Pentru ca nu putem trai cu defectele celui pe care il iubim, vedem in altii lipsa defectelor lui  si fugim ignorand faptul ca celalalt are alte defecte.

Read Full Post »