Obisnuiam…

… sa ma trezesc cu spatele la tine. Ma speriam si credeam ca doar mi-am imaginat ca esti acolo. Pentru cateva momente aveam impresia ca doar visasem ca te tin in brate. Apoi ma intorceam cu fata la tine si incepea o noua zi. Si incepea bine pentru ca indiferent ca erai cu spatele la mine si te luam in brate ori erai cu fata si te sarutam, stiam ca esti fericita. Si era o zi perfecta la fel ca surasul tau. Era incredibil sa incep ziua cu nasul in parul tau… drogul suprem. Obisnuiam sa fug si pana pe la jumatatea zilei sa nu te caut. Nu voiam sa stric perfectiunea diminetii. Indignata ma cautai tu si ma trageai verbal de urechi. Si imi placea. Ma facea sa ma simt important. Apoi seara iti revedeam zambetul si ochii si totul era perfect. Imi placea sa te ascult, imi placea sa te tachinez stiind ca n-o iei niciodata in serios. Daca stau bine sa ma gandesc, ai fost singurul om care m-a cunoscut fix asa cum sunt, de care nu m-am ascuns in spatele niciunei masti.

Intr-un final a venit dimineata aia in care nimic n-a mai fost asa cum obisnuiam sa fie. M-am trezit cu spatele la tine si, ca de obicei, m-am intors. Nu erai acolo. Nu era nici parul tau si nu erau nici buzele tale. M-am ridicat buimac si te-am cautat tremurand in toata casa… nimic. Te-am sunat, crezand ca totul este o gluma dar nu ai raspuns. Atunci mi-am zis ca poate a trebuit sa pleci pe fuga. M-am uitat in jur si n-am vazut nici o urma de-a ta ca si cum n-ai fi fost niciodata aici. M-am asezat in mijlocul camerei, mi-am aprins o tigara si m-am resemnat. A fost doar un vis. Ce n-am sa inteleg niciodata e de ce inca te simt uitandu-te la mine, asa cum obisnuiai sa o faci in fiecare dimineata.

Read Full Post »

m-am trezit…

… de dimineatza cu o pofta nebuna sa scriu o porcarie. Din respect pentru cei care citesc din cand in cand blogul asta de 2 lei, n-am sa o fac. Am sa scriu insa despre viata, despre mizeriile la care suntem supusi pe parcursul vietii noastre. Totul este foarte bine programat si stabilit inca dinainte sa ne nastem. Gradinita, scoala, facultatea, casatoria, divortul, moartea. Nu stim cand se intampla mare parte din chestiile astea dar ele se intampla. Nu putem sa ne sustragem planului asta diabolic. Suntem parte din societate si orice scapare, orice pas gresit e sanctionat drastic chiar si de cei mai apropiati noua.

M-am inscris si eu pe acelasi drum, am urmat scoala, liceu, facultati, job, casatorie, divort. Acum stau si ma gandesc… oare cum ar fi fost viata mea daca nu faceam toate chestiile astea sau macar o parte dintre ele. In permanenta tot ce aud este “tu cand ai de gand sa te insori”, “cine crezi ca o sa-ti mai faca tie un copil?”, “nu crezi ca e cazul sa ai o viata normala?”. O viata normala??? Ce dracu inseamna o viata normala??? Sa te supui societatii? Sa ai un job 9-17 si sa vii acasa plictisit si frustrat, sa-ti iei o bere si sa zaci in fata televizorului? Sau sa i-o tragi nevestii plictisite mai rau decat tine? Asta e o viata normala? Sa muncesti ca un gandac cu gandul ca vine scadenta si trebuie sa platesti rata la banca? Da, asta este viata normala. Asta e societatea de rahat cu care ne mandrim in fiecare zi…

Am uitat sa traim cu adevarat… am uitat sa visam, am uitat cat de bine e sa stam intinsi in iarba si sa privim cerul ore in sir. Am uitat cum arata o gargarita. Am uitat cum miroase laptele proaspat si iarba cosita. Suntem sclavii propriei creatii… mareata SOCIETATE!

Ce am eu de ales? Pot sa aleg intre a fi oaia neagra, sa-mi traiesc viata asa cum imi place, sa iubesc fara sa mi se puna conditii, sa visez, sa ma trezesc in miez de noapte si sa fug in parc si sa zac in iarba ascultand linistea orasului. Sau pot sa aleg sa fiu proletarul modern, cu job, sotie, prieteni de bere, vacante planificate cu luni inainte si sarbatori in familie. Oare ce e corect sa fac? Oare de ce daca vreau sa fiu liber, sunt improscat cu noroi? Oare de ce am uitat sa vrem libertatea pentru care in decembrie 1989 au murit atatia oameni nevoinovati? E adevarat, atunci nu aveam multe libertati dar puteam visa, acum, din pacate, nu mai avem timp sa visam. Eu vreau sa visez.

TU OARE CE ALEGI?

Read Full Post »