a mai trecut…

… o zi din marea inexistenta. Nimic nu se intampla, nimic nu e nou. E vara si totusi in jur e mizerie. Pute a hoit. Incerc sa ma ridic deasupra mirosului pestilential dar nu pot. Odata cazut, ma tarasc printre resturile de cadavre si viermi si tot ce ma tine in viata sunt amintirile. Da, a fost bine.  O vreme a fost chiar ok. A fost o data cand chiar am ras. Nu rad des… uneori chiar la cativa ani distanta. Atunci chiar imi placea sa vorbesc. Imi placea sa te descriu in sute de posibilitati si situatii. Iti gaseam corespondente oriunde si asta ma facea sa rad. Pana si poreclele erau distractive. Si da, poate amintirea asta e singurul lucru care ma tine in viata. Insa si ea devine din ce in ce mai fada, mai neclara. E ca un zid din care zilnic se prabusesc caramizi… dispar legaturile, dispar minutele sau orele si in consecinta si logica amintirilor, si odata cu ele, mirosul mortilor din jurul meu devine din ce in ce mai puternic, mai apasator. Sunt sigur ca in curand n-am sa mai pot respira. Odata cazut in genunchi, nu prea mai ai cum sa te ridici. Si odata cazut, te cuprind bolile, teama, descompunerea. Da, asta e cel mai bun mod de a descrie totul… e o descompunere psihica si fizica pe care n-am cum s-o mai inving. Bolile si-au facut loc acolo unde odata erai tu. De tine am scapat dar cu ce pret? Am devenit vulnerabil, slab, lipsit de vlaga, de vlaga de a ma mai ridica. Nici tu nu ma mai poti salva, nici macar tu…

Read Full Post »