Tot ce am…

e de fapt, nimic. Te-am avut si te-am pierdut pentru ca ai fost prea mandra si pentru ca am fost prea las. Am refuzat sa lupt cu ce ne distrugea din afara. Am crezut ca raspunsurile intrebarilor mele sunt in tine. Am crezut ca secretul fericirii noastre sta in noi si m-am inselat amarnic. Am crezut ca daca urmaresc pasii tai pe nisip si incerc sa pasesc langa ei, urmele mele vor ramane pentru vesnicie acolo. M-am mintit ca daca iti apar ochii de vantul aspru si rece, ai sa vezi doar palmele mele si ai sa simti doar caldura lor si n-o sa mai ai nevoie de nimic altceva. Dar n-a fost asa. N-am reusit sa apar scanteia dintre noi. N-am reusit sa pastrez mirosul trupului tau lipit de al meu. Am esuat lamentabil fara sa am dreptul sa mai incerc o data. Am dat gres acolo unde eram cel mai sigur ca voi reusi. N-a ramas decat amintirea ta in imagini si uneori in sunet. Iti mai aud cateodata vocea strapungand zidurile multimilor si iti mai simt parfumul in cafeaua de dimineatza. Am cateodata impresia ca te vad pentru ca apoi sa realizez ca n-a fost decat o naluca. Am incetat sa te mai caut si am incetat sa incerc sa te inlocuiesc. Imi dau seama ca n-am sa reusesc niciodata asta pentru ca uite, culmea… oamenii sunt unici. Am crezut ca daca te las sa vorbesti, am sa aud cantecul glasului tau pana cand imi voi da si ultima suflare. Acum altcineva se bucura de toate astea. Ma intreb daca ar fi el in stare sa scrie vreodata randurile astea pentru tine. the One.

Read Full Post »

omul din sticla

Mi-aduc aminte de vremurile cand nu eram decat un prichindel care batea in lung si-n lat plaja din Neptun, cautand comori ascunse de pirati, intrecandu-se cu valurile si imbratisand soarele. Erau vremuri frumoase, si credeam ca nu se vor termina niciodata. Credeam ca timpul o sa stea in loc si ca la anul, indiferent ca voi avea 7 ani in loc de 6, voi fi acelasi si marea va fi tot acolo, la fel ca si valurile, soarele si comorile. Anii au trecut si am ajuns la 15 ani sa colind din nou aceiasi plaja, de data asta lasand in urma comorile si valurile, cautand febril o iubire pe care mi-o imaginam perfecta la fel cum mi-o imaginam pe ea. Chiar o visam noapte de noapte, incat, daca cineva m-ar fi pus sa o descriu, as fi reprodus-o in cele mai mici detalii. Ii cunosteam perfect culoarea pielii, nuanta parului, forma buzelor si a ochilor, uneori ii asemuiam vocea cu glasurile care treceau pe langa mine. O stiam si o cautam pe plaja din Neptun ca si cand ea ar fi fost acolo si m-ar fi asteptat cu bratele larg deschise. Si nimic si nimeni nu putea sa ma convinga ca ea nu ar exista. Si stiam ca daca vara asta n-o voi gasi, cu siguranta la anul o sa am inca o sansa.

Anii au trecut din nou… ajungeam la mare mereu fara ea si, ca in fiecare vara, o cautam ca un nebun ce cauta comori doar de el stiute. Ma intorceam mereu cu mainile goale si cu speranta ca poate la anul o voi gasi. Trecerea timpului mi-a sapat adanc pe fata urmele neputintei mele. Eram de-acum adult, un prost de altfel, care avea un singur vis: sa o gaseasca pe ea. Cand epuizasem apoape orice speranta, din nimic, am gasit-o. Ea nu stia, eu am alergat si am luat-o in brate si m-am simtit in clipa aia, acasa. M-am simtit ca un ratacitor prin lumea larga, intors in prispa casei parintesti doar ca sa moara. Nu mai eram decat un calator care terminase toate ratacirile si acum se intorcea sa sfarseasca in bratele mortii, in curtea casei unde a vazut prima data lumina zilei.

Tot ce mi-am dorit a fost sa vad marea alaturi de ea. Sa ne imbrace razele soarelui si valurile sa ne loveasca trupurile goale. In tren, ma uitam la ea in timp ce statea sprijinita de balustrada culoarului si plangeam. Plangeam pentru ca aveam cel mai puternic deja-vu. Visasem momentul ala de sute de ori, ii cunosteam parfumul parului ei des si atingerea pielii ei catifelate cum o mama isi cunoaste propriul prunc. Am trait cea mai mare bucurie cand pasii nostri au pasit pe nisipul incins si am vazut cum ochii ei se umplu de fericirea unui copil la vedere marii. Misiunea mea era terminata. O gasisem pe ea si regasisem bucuria de a revedea marea. Apoi, ea a disparut asa cum aparuse, in neantul timpului. Acum nu ma mai duc la mare. Stiu sigur ca ea, desi va fi acolo, nu ma va mai recunoaste. Marea i-am dat-o ei. I-am dat ceea ce am iubit mai mult…

Read Full Post »

Va multumesc tuturor pentru faptul ca acest blog nu a ramas necitit

The stats helper monkeys at WordPress.com mulled over how this blog did in 2010, and here’s a high level summary of its overall blog health:

The Blog-Health-o-Meter™ reads Wow.

Crunchy numbers

About 3 million people visit the Taj Mahal every year. This blog was viewed about 31,000 times in 2010. If it were the Taj Mahal, it would take about 4 days for that many people to see it.

 

In 2010, there were 153 new posts, not bad for the first year! There were 38 pictures uploaded, taking up a total of 30mb. That’s about 3 pictures per month.

The busiest day of the year was April 20th with 432 views. The most popular post that day was prin buzunare.

Where did they come from?

The top referring sites in 2010 were facebook.com, mail.yahoo.com, alphainventions.com, WordPress Dashboard, and hi5.com.

Some visitors came searching, mostly for felix imaginarium, felix’s imaginarium, felixguitar.wordpress, felix`s imaginarium, and felixguitar.

Attractions in 2010

These are the posts and pages that got the most views in 2010.

1

prin buzunare April 2010
13 comments and 1 Like on WordPress.com,

2

Let’s do it rRomania sau cum sa fii prost pe banii tai September 2010
30 comments and 2 Likes on WordPress.com

3

n-am sa inteleg March 2010
5 comments

4

close your eyes and listen July 2010

5

n-am reusit March 2010
12 comments

Read Full Post »