Daca nu stiai…

ce inseamna iubirea, am sa iti spun eu. Ai avut-o in palme si ai strivit-o ca si cum n-ar fi contat. Ai lasat-o apoi sa alunece printre degetele tale, lipsita de vlaga, acoperita de nepasarea ochilor tai. Ai calcat-o in picioare atunci cand ai plecat trantind blestemata aia de usa pe care intrai mereu fericita. M-am pus jos, langa ea, si am privit-o ore in sir. Am privit-o cum sangera, am privit-o cum isi dadea ultima suflare. Am privit-o cum se uita spre usa sperand ca te vei intoarce. S-a uitat la mine apoi si cu o ultima zvacnire mi-a spus… “Ea n-a stiut ce insemn, n-a stiut sa ma pretuiasca, n-am fost decat o povara. Merit sa ma sting…” si apoi a murit. Acum, cand am ingropat-o in lacrimi, in nopti nedormite, dupa ce am inecat-o in zecile de sticle care stau imprastiate aici, m-am decis sa-ti spun ce inseamna ea. Iubirea a insemnat noptile cand adormeam cu tine in brate, incercai sa fugi de mine si te tineam si mai strans pana transpiram amandoi si corpurile noastre alunecau unul pe langa celalalt. Iubirea a insemnat miile de mangaieri si atingeri, caldura dintre coapsele tale, dorinta, nesiguranta, bucuria ca ma vedeai, nebunia noptilor, gemetele tale, peretii pe care i-ai lasat zgariati in urma ta, perna care inca iti poarta parfumul. Iubirea a insemnat sa te scol la 5 dimineata si sa fugim la munte sau la mare, a insemnat sa te intreb daca esti bine chiar si atunci cand erai foarte bine, a fost ajutorul neconditionat, a fost deciziile luate din senin si momentele in care radeai nepasatoare, fara griji. Iubirea a fost orice lucru marunt pe care il faceam, a fost “oriunde” si nu “unde”, a fost “oricand” si nu “cand”, a fost “noi” si nu “ei”. Iubirea a fost tot ce am putut sa impart cu tine. A fost sarutul pe care ti-l dadeam dupa palmele tale. A fost si a murit.

Read Full Post »

it’s over

Ciudat este ca realizam prea tarziu. Vine o vreme in viata fiecarui om cand trebuie sa puna punct unor etape. Sau mai bine zis sa constientizeze si sa accepte ca acele etape ale vietii sale s-au incheiat. De exemplu, tarziu acceptam faptul ca nu mai mergem la gradinita. Sau ca se termina gimaziul ori liceul. De fapt partea cu liceul e prima mare incercare peste care trebuie sa trecem. Apoi ne este foarte greu sa acceptam prima dezamagire in dragoste si prima persoana pe care o pierdem.  In general suntem un pic sau poate mai mult decat un pic in contratimp cu ceea ce se intampla in viata noastra. Asta poate din cauza ca negam puternic loviturile pe care ni le da destinul sau poate ca suntem suficient de inconstienti ca sa ni le insusim la momentul respectiv.

Am trecut si eu peste astfel de momente si mereu am reactionat cu intarziere. Mi-a fost greu sa accept din prima ca iremediabil imi voi pierde prietenii din copilarie, din gimnaziu sau liceu. Sau ca, odata ce ai pierdut o iubire nimic nu o va mai aduce inapoi.

Azi am acceptat ceea ce trebuia sa accept acum 2 ani. Faptul ca n-am sa mai pot iubi vreodata asa cum am facut-o ultima oara. De fapt, acum realizez ca n-am sa mai pot iubi deloc. In viata mea etapa asta s-a terminat. Au trecut marile iubiri si promisiuni in care n-a crezut nimeni. Mi-a ramas doar blogul asta de rahat in care sa imi vars frustrarile si dezamagirile. Iti multumesc inca o data ca mi-ai deschis ochii.

Read Full Post »