be my miracle

I’m just one man, that’s all I’ll ever be
I never can be everything you wanted from me
I’ve got plans so big
That any blind man could see

Read Full Post »

ard…

degeaba. Ar trebui sa ma invat minte o data pentru totdeauna. Pur si simplu sunt oameni carora le este interzis sa traiasca, sa simta si sa faca ce vor. Daca incearca sa evadeze din directia destinului, li se da o palida speranta ca vor duce la bun sfarsit ce au inceput pentru ca apoi, exact ca unor marionete, sa li se taie avantul si sa fie adusi la realitate. Asa s-a intamplat mereu si se pare ca niciodata pana acum n-am putut sa accept asta.  Sunt pus iarasi in situatia de a alege. In situatia in care trebuie sa aleg fericirea desi stiu ca este primul pas catre un nou dezastru sau sa trec pe langa tine, sa te admir si apoi sa ma ascund in cele mai intunecate locuri. Da, imi vei spune ca sunt cel mai mare prost daca as alege a doua varianta. Te inteleg perfect si poate daca ranile mele n-ar fi atat de adanci, da, te-as crede si as imbratisa fericirea alaturi de tine fara nici un regret. Dar mi-e teama. Mi-e teama ca va veni ziua cand lumea mea va depinde de tine si cand, confuza, dornica de nou si ispitita din toate partile, imi vei intoarce spatele si vei pleca catre o noua poveste frumoasa. Atunci nu-mi va mai ramane decat sa ingenunchez pentru a nu stiu cata oara sperand ca poate un gest de umilinta te va aduce inapoi. Din pacate, oamenii nu vor oameni umili. Oamenii vor langa ei persoane puternice, vii. Eu nu voi fi decat cadavrul celui de la inceput. Un corp inert care iti urmareste pasii in timp ce te indepartezi, dorindu-si sa fie el la capatul drumului tau dar incapabil sa parcurga distanta alaturi de tine. Si atunci ei vor rade. Se vor bucura ca te-au rupt din lumea in care cu ceva timp in urma te simteai in siguranta si erai fericita. Iti vor oferi o fericire falsa si o lume in care vor construi imaginar tot ce iti doresti. Pentru ca pe ei nu-i intereseaza. Ei vor calca pe cadavrul meu ca sa te aiba. Vor face si vor spune orice. Nu am cum sa lupt cu ei. Am facut-o de prea multe ori si mereu am pierdut. Am pierdut pentru ca lumea mea, cu lipsurile si defectele ei, este o lume reala. Este o lume in care te vei simti mangaiata uneori si te vei zgaria cateodata. Nu vei reusi sa inveti la timp ca orice rana se vindeca iar cicatricile nu sunt decat dovada unei batalii castigate. In lumea mea tu vezi tot si poti controla tot. In lumea lor nu vei vedea la inceput decat exteriorul, vei vedea falsa poleala si stralucirea a ceea ce nu gasesti in lumea mea. In timp iti vei da seama de toate asta insa prea tarziu. Vei vrea sa te intorci si nu vei gasi, acolo unde candva te simteai in siguranta, decat ruinele unei iubiri parasite. N-ai sa ma mai recunosti. Vei calca prin cenusa fericirii noastre timpurii si vei asculta vaietul ploii pe care o iubeam ca doi nebuni. Spune-mi mie acum… ce sa fac? Sa fac ce simt sau ce trebuie? Eu… chiar nu mai stiu ce sa aleg.

Read Full Post »

the “next time” guy

Vorbeste cu el zilnic. Ii cunoaste cele mai adanci secrete si cele mai triste ganduri. Il vede in zeci de imagini, de filme si visele lui sunt povestile ei de zi cu zi. Si trec luni de zile si in fiecare zi asteapta cu nerabdare sa ajunga acasa sa vorbeasca cu el, sa vada prin ce a mai trecut, ce framantari ii macina sufletul. Isi traieste dupa-amiezile la o cafea in compania inedita a aventurilor lui, pe care i le povesteste cu lux de amanunte. Ii stie fiecare esec, il sfatuieste si ii spune ca nu e prea tarziu, ca trebuie sa continue sa caute si sa incerce pana cand sufletul lui va gasi ce merita. Si asa trec anotimpuri… l-a cunoscut intamplator intr-o vara si acum deja simte mirosul de primavara timpurie prin geamul intredeschis al mansardei.

Azi il asteapta ca in fiecare zi. N-a lipsit niciodata sau daca a facut-o, a anuntat-o dinainte. El apare, o saluta ca de obicei si incepe istorisirea unui nou esec. E din ce in ce mai debusolat, lumea lui se sfarama in mii de bucati lovite nemilos de nepasarea celor carora le-a vandut sufletul pe nimic. Ea stie deja, intotdeauna povestile lui se terminau cu replica devenita de-acum tabu… “poate data viitoare, acum nu pot”. Asta era replica pe care el o primea constant.

Ea nu obisnuia sa i se destainuie. Voia sa para puternica si sa-l ajute, sa-l mentina pe o linie de plutire si sa-i arate ca experientele lui sunt normale si ca nu are de ce sa capituleze. A omis sa-i spuna ca de cateva saptamani se vedea cu cineva, intr-un fel ca sa alunge singuratea din viata ei.

Azi el ii vorbeste despre alt esec, aceiasi replica de final si de acelasi pahar de whisky care deja nu mai era doar unul… ajunsese sa termine aproape o sticla pe zi. Nu era dependent ci doar incerca sa uite de depresie. Orele trec si el povestea acelasi film, cu alti actori si alte cadre dar cu acelasi final trist. Si totusi, la un moment dat, se opreste brusc. Pentru cateva minute nu mai spune nimic. Ea, realizand aceasta sincopa neprevazuta, il intreaba… “Ce s-a intamplat, de ce te-ai oprit? Esti ok?”. El, lent si parca trezit din amorteala, ii raspunde… “Ne cunoastem de ceva vreme. Ne-am cunoscut in primul rand pentru ca te-am placut dar n-am avut niciodata ragazul sa-ti spun asta. Ai fost mereu o prietena buna si mi-ai inhibat orice depasea limita asta. Esti singura care ma asculta si pe deasupra esti tot ce am cautat intr-o femeie. Stiu ca poate pare totul brusc si pe nepusa masa dar uite, ce-ai zice daca iti propun sa ne vedem?” Ea, surprinsa oarecum de replica pe care intr-un fel o astepta de multa vreme dar undeva in subconstient o ingropase adanc, ii spune: “Da, mi-ar face mare placere sa bem o cafea” dar instant sterge toata fraza si realizeaza ca este in imposibilitatea de a rosti cuvintele astea… exista cineva care chiar daca nu-i trezeste nici un interes major, nici nu o incurca cu ceva… Este acolo cand are nevoie de el si dispare cand vrea sa fie singura. Si ii e foarte confortabil asa. Plus ca ii face toate poftele si are mare grija sa nu-i lipseasca nimic. Nu-l iubeste dar nici nu vrea sa-l dea la o parte. Stie ca o eventuala intalnire cu el ar destabiliza tot echilibrul din viata ei. Si stie ca daca s-ar intalni, probabil ca se va indragosti nebuneste de el si o rupe de lumea ei construita meticulos. Si atunci, dupa o pauza si doua fumuri de tigara ii spune… “Nu pot acum… poate data viitoare”.

Read Full Post »

wild is the wind

I tried to make you happy
You know I tried so hard to be
What you hoped that I would be
I gave you what wanted
God couldn’t give you what you need
You wanted more from me
Than I could ever be
You wanted heart and soul
But you didn’t know, baby

Wild, wild is the wind
That takes me away from you
Cold is the night without your love
To see me through
Wild, wild is the wind
That blows through my heart

Wild is the wind,
Wild is the wind
You got to understand, baby
Wild is the wind

You need someone to hold you
Somebody to be there night and day
Someone to kiss your fears away
I just went on pretending
Too weak, too proud, too tough to say
I couldn’t be the one
To make your dreams come true
That’s why I had to run
Though I needed you, baby

Wild, wild is the wind
That takes me away from you
Cold is the night without your love
To see me through, baby
Wild, wild is the wind
That blows through my heart tonight
That tears us apart

Maybe a better man
Would live and die for you
Baby, a better man would
Never say goodbye to you

Read Full Post »