Capitolul 8 – Al patrulea păcat (Aniversarea)

Era primăvară, atât cât putea să fie în The Big Apple. Nopţile petrecute alături de Alan îi prindeau bine. Îl făceau să uite de singurătate şi de ultimele poveşti din care ieşise destul de şifonat. Se hotărâse ca pentru ceva vreme să nu se mai ataşeze de nimeni. Aleile înflorite, departe de aglomeraţia zgârie-norilor şi de haosul bulevardelor înţesate de turişti, erau locul lui de refugiu. Soarele ăsta palid dar îndrăzneţ îi amintea că se apropie ziua lui. Prefera să nu se gândească la asta. Nu-și amintea când a fost ultima dată cu ființa iubită de ziua lui. Toate parcă erau vorbite sa dispară din viața lui cu puțin timp înainte de evenimentul ăsta și mereu sfârșea în fața unei sticle de Jack și cu o scrumieră plină de regrete. Anul asta se hotărâse să nu se mai gândească. Stătea pe capul lui Alan și noapte de noapte, învăluiți în fum și aburi de alcool, dezbăteau idei filosofice, aventuri, povești de dragoste, politică, practic orice le trecea prin cap. Așa reușea să uite de păcatele trecutului.

Într-o seară de târziu februarie, ghidat parcă de o forța malefică, Victor alese să facă un mic ocol înainte să meargă spre apartamentul lui Alan. Simțea nevoia să bea ceva într-un loc cu oameni, undeva unde să audă zgomotul paharelor și zumzetul vocilor suprapuse, unde simte mirosul ala de țigări ieftine amestecate cu parfum de 2 dolari. Intră în primul bar și se duse glonț către tejghea. Făcu scurt din degete un semn și își primi instantaneu doza de fericire. Pe prima o termină fără să stea prea mult pe gânduri. Nu se uita în jur. Știa că într-un loc ca ăla nu poate vedea decat prostituate, pești și muncitori care veneau să-și bea ultimii bani din chenzină. Când se pregătea să dea pe gât al doilea pahar, o voce din stânga lui aproape că-l făcu să se înece:

– Hei! Celebrul scriitor… a… Victor și nu mai știu cum.

O privi scurt. Era o brunetă cu trăsături destul de dure, sâni mari si o rochie roșie mulată pe un corp perfect. Cum naiba de n-o observase până atunci?

– Ahmmm… da domnisoară, chiar el este, îi răspunse în timp ce privirea lui era ațintită în decolteul ăla fabulos. Cu ce vă pot fi de folos?

Ea zâmbi, își sprijini cotul pe tejgheaua îmbibată în alcool și scrum și-i răspunse:

– Ai putea să mi-o tragi.

– Aș putea domnișoară dar din păcate nu plătesc pentru astfel de servicii.

Se întoarse cu spatele la ea și își aprinse o țigară.

– Dar cine a spus ceva de plată, Victor? îi șopti la ureche în timp ce își plimba degetele pe sub camașa lui.

– Vă rog să mă scuzați. Am venit aici doar pentru câteva pahare de whisky. Nu intenționez să răspund avansurilor nimănui chiar dacă vin din partea unei domnișoare atat de atrăgătoare ca dumneavoastră.

– Stai Victor, eu doar am glumit. Tu habar n-ai dar noi ne cunoaștem.

– Cu siguranță că sunt oameni care mă cunosc datorită volumului publicat cu ceva timp în urmă, nu contest asta. Dar vă spun sincer că nu îmi amintesc să vă mai fi întâlnit până acum. Dacă s-ar fi întâmplat sigur nu aveam cum să uit o femeie așa de frumoasă. Iar dacă am avut vreodată o aventură împreună și am plecat ca un nesimțit în mijlocul nopții, îmi cer scuze, obișnuiam să fac asta când eram prea amețit de droguri și alcool.

– Nu, nici vorbă de așa ceva. Îți amintești că acum doi ani ai fost la botezul Clarei, fiica Madei?

Victor dădu afirmativ din cap. Încerca să-și amintească dar totul era încă destul de neclar.

– Am stat un pic de vorbă și mi-ai povestit de romanul tău iar apoi ai primit un telefon și te-ai făcut nevăzut. M-ai cam lăsat baltă pentru că eram destul de disponibilă pentru tine atunci.

– Și acum nu mai ești? întrebă el cu o urmă de ironie în zâmbet.

– S-ar putea să fiu dacă te oferi să-mi faci cinste cu un rând.

– Ok, cred ca mi-ar prinde și mie bine încă un pahar.

– Și ce mai faci Victor? Care mai e viața ta?

– Încerc să mă pun pe picioare. Am avut niste experiențe neplăcute în ultima vreme. Se pare că oamenii fug de mine sau eu îi gonesc cumva și încerc să-mi dau seama ce se întâmplă în realitate. Să zicem că acum am luat o pauză de la orice înseamnă aventură sau relație. Vreau să-mi pun ordine în gânduri și să pot scrie iar.

– Te înțeleg perfect. Prin asta trec și eu. În ultima vreme am avut doar eșecuri. Am renunțat să cred că mai pot fi fericită aproape de un bărbat.

Victor încerca să pară interesat de discuție însă ochii îi fugeau din ce în ce mai evident la trupul ei aproape perfect. Nu-i venea să creadă că acum doi ani femeia asta din fața lui nu reprezentase nici măcar o opțiune. Cum putuse să fie atât de orb?

– Scuză-mă un pic te rog, spuse ea în timp ce răspundea la telefonul care suna insistent de câteva minute.

Își comandă încă un rând în timp ce o privea cum iese din bar ca să poată vorbi la telefon. Era complet fascinat. Îi venea să-și dea singur palme acolo, în văzul tuturor. Tipul din dreapta lui îi zâmbea ironic iar barmanul îl privea cu subînțeles. Se uita cu insistență spre ușa barului nerăbdător să o revadă.

– Scuze Victor, trebuie să plec urgent, spuse ea în timp ce își aduna lucrurile. Ne mai auzim, întreab-o pe Mady de numărul meu. Te-am pupat.

O salută cu un gest scurt și o privi în timp ce se întrepta cu pași repezi spre ușă.

– La naiba ce bună e tipa asta. Amice ești idiot? spuse barmanul.

– Nu amice, mai pune un rând. Știu ca e bună, dar nu-s eu de nasul ei.

Seara trecu în ritmul normal. Victor eșuă pe canapeaua lui Alan. Se trezi dimineața, își făcu cafeaua, un duș și o luă agale spre casă. La amiază primi un telefon de pe un număr necunoscut.

– Victor?

– Chiar el.

– Bună, sunt eu. Sper ca nu m-ai uitat.

Victor încerca să-și dea seama cu cine vorbește. Vocea îi părea cunoscută dar nu putea să creadă că e chiar ea.

– Nu, n-am uitat. Cum naiba să te uit.

– Victor, să zicem că eu am fost mai hotărâtă decât tine. Am sunat-o aseară pe Mady și mi-a dat numărul tău. Pe scurt, ce faci diseară?

El știa că seara o va petrece cu Alan dar nu se grăbi să-i răspundă.

– Momentan n-am nici un plan. Propui ceva?

– Da, uite, chiar propun. Hai să ieșim la un restaurant. Ce zici?

– Nu-i o idee rea. N-am mai făcut demult asta.

– Ok, spune-mi unde stai și vin eu să te iau.

Îi spuse adresa gândindu-se că e cam ciudat ca ea să vină să-l ia. În cel mai rău caz puteau să-și dea întâlnire undeva.

– Perfect! Diseară la 8 sunt la tine. Te sun când ajung. Te pup! Pa!

– O zi frumoasă și ție…

Nu mai fusese demult într-un restaurant de lux. Nu era vorba că nu-și permitea, doar că niciodată nu se simțise bine printre toate fițele care se etalau în astfel de locuri. Își petrecu ziua probând tot felul de camăși și sacouri încercând să le potrivească cumva. La 8 fix o aștepta nerăbdător pe trotuarul din fața imobilului. O văzu coborând dintr-un taxi și înlemni. Femeia asta era cu adevărat superbă. Corpul perfect proporționat, sânii mari și pregătiți de atac, mersul ei lasciv și părul negru și des îl blocaseră acolo în mijlocul trotuarului. Era îmbrăcată într-o rochie neagră, scurtă, mulată fără defect pe formele apetisante și ascunsă sub un pardesiu roșu lăsat să zburde în bătaia vântului. Se prinse de brațul lui și îl sărută pe obraz.

– Bună Victor, ești bine?

– Aaaa… da… scuze… bună! se bâlbâi el încercând să pară stăpân pe situație.

– Hai să mergem te rog. Am făcut rezervare la un restaurant foarte bun la câteva străzi mai sus de apartamentul tău. Sunt sigură că o să ne simțim bine.

Seara începuse bine. Restaurantul era peste așteptările lui, vinul era bun și mâncarea deosebită. Dar una peste alta, prezența feminină din fața lui era tot ce conta. Dialogul dintre ei era perfect, se completau la fiecare frază de parcă se cunoșteau de o viață. La plecare Victor s-a oferit să-i cheme un taxi însă ea îl refuză, spunând că nu-s departe de apartamentul lui și că nu ar strica să facă o plimbare în aerul parfumat al primăverii.

– Victor, ce ai spune dacă aș vrea să îmi arăți locul unde ai scris cartea?

– Să înțeleg că vrei să urcăm la mine?

– Cam asta e ideea. N-ar strica să stăm în liniște un pic, eventual bem o cafea.

– Ok, dar la mine nu e foarte curat. Nu prea stau pe acasă și oricum sunt bărbat… înțelegi tu.

– Nu contează, hai să urcăm!

Urcau treptele clădirii ușor, parcă să nu deranjeze pe nimeni. Ajunși în fața ușii, în timp ce Victor încerca să găsească yala, mâinile ei se plimbau haotic pe pieptul lui. Se ridică pe vârfuri și îl sărută fierbinte pe urechea dreaptă, mușcându-l ușor.  O trase după el în apartament și începu să o dezbrace în timp ce se înfrupta din buzele ei perfecte. Îi săruta sânii uriași și o strângea de mijloc ca și cum nu voia să o piardă din din încleștarea aia febrilă. Unghiile ei se înfigeau avide în spatele lui, lăsând urme adănci pe trupul transpirat de excitare. O întoarse cu spatele și o sprijini de perete căutând disperat o cale spre fericirea dintre coapsele ei. Ii privea spatele gol, definit perfect, talia subțire și suvițele de păr prinse în pumnul lui. Era ireal ce se întâmplă. Îl trase în ea și începu să se miște lent, gemând ușor, cu o mână sprijinită de perete iar cealaltă între picioare, alimentându-și extazul. Îl simți că nu mai poate rezista și se întoarse pe vine, primind toată energia lui pe sfârcurile ei tari. Victor o trase spre el și o sărută apăsat. O plăcea mai mult decât și-ar fi închipuit vreodată. S-au întins amândoi pe canapeaua din sufragerie și au adormit îmbrățișați și fericiți în liniștea nopții.

Dimineața Victor s-a trezit primul deși nu obișnuia să facă asta niciodată. O privea cât de liniștită este când doarme, îi mângâia obrajii și o săruta. S-a refugiat în baie. Simțea nevoia unui duș fierbinte. Stătea de ceva timp în cadă cu dușul deasupra capului. Îi simți picioarele cum îl împresoară. Simți sărutul ei pe spate, pe gât și pe ureche si mâinile care îl căutau. Se întoarse cu fața la ea și, cu un gest scurt, îi cuprinse fundul în palme și o trase spre el. Nici nu realizase că e prins din nou în ea. Era prea preocupat să o sărute, să o simtă. Credea că visează și că tipa aia care se lipea apăsat de pieptul lui e doar o nălucă. Închise ochii și se lăsă pradă apetitului ei sexual. Nu era decât o marionetă în brațele ei. Nu putea să-i dea seama cât timp a trecut până a cedat. S-a trezit la realitate în brațele ei, în timp ce ea îi săruta fruntea și îi masa tâmplele.

– E ok, suntem ok Victor, îi șoptea la nesfârșit.

– Nu știu cine ești și de ce ai apărut în viața mea. Știu doar ca nu vreau să pleci, că nu vreau să se termine.

Ea nu-i răspunse. Se prefăcea că nu-l aude și se freca de el din ce în ce mai insistent. Îl lăsă în ea și continuă dansul perfect deasupra lui. Baia era deja înecată în aburul lor. Victor nu mai reacționa, renunțase să mai conducă dansul ăsta preferând doar să o urmărească fascinat. O oră mai târziu, împărțeau cafeaua și ultima țigară pe terasă într-o liniște deplină.

– Vic, eu trebuie să plec.

– Ok, spuse el. Când te mai văd?

– Ne auzim cel mai bine la telefon.

Intră în apartament și își adună hainele meticulos, îl sărută cu tandrețe și dispăru în mulțimea străzii. Restul zilei Victor preferă să o petreacă tot pe terasă, acompaniat de nelipsita sticlă de whisky. Spre seară își luă inima în dinți și o sună.

– Bună, eu sunt.

– Hei Victor! Ce faci?

– Mă gândeam la tine și am zis ca nu ar fi rău să te sun. Ce faci în seara asta?

– Sunt prinsă cu niște treburi. E posibil chiar să plec din oraș, aștept doar niște confirmări.

– Aaa, am înțeles. Când te mai văd? Sau nu știu, când ai avea chef să ne vedem?

– Hmm… e complicat, e prea complicat să-ți dau un răspuns acum. Încă nu sunt sigură dacă e bine să ne mai vedem. Viața mea are nevoie de multe răspunsuri acum.

Victor tăcu pentru câteva momente, apoi enervat de situația asta care se repeta la nesfârșit, continuă:

– Nu te-ai simțit bine cu mine? Am făcut ceva aiurea?

– Nu, nu… nu e vorba de asta. E vorba ca am pe cineva și acolo lucrurile nu sunt foarte clare. Dar mă bucur că m-ai sunat pentru că oricum voiam să o fac eu. La mulți ani!!!

– Aaaa… mulțumesc mult!

De-abia acum realizase că este ziua lui. Ciudat, nimeni nu dădu nici un semn toată ziua. Ea fusese singura persoană care își amintise și nici măcar nu era cineva apropiat.

– Victor, trebuie să închid.

– Stai, stai! Și ce ar trebui să înteleg eu din toată povestea asta? De ce ai făcut toate lucrurile astea?

– Consideră că asta a fost cadoul meu de ziua ta. Chiar trebuie să închid. Ne auzim zilele astea. Ai grijă de tine! Pa!

Îi simțea degajarea în voce. Știa că n-o va mai vedea niciodată. Într-un fel se aștepta la asta. Se îmbrăcă resemnat și o luă agale spre apartamentul lui Alan, cu sticla de Jack într-o mână și nelipsita țigară în cealaltă. Primăvara asta parcă era mai frumoasă. Cineva necunoscut își aminti că e ziua lui și asta îl făcea să se simtă mai bine într-un fel. Se opri pentru o clipă în fața străzii lui Alan, privi cerul înstelat și își spuse doar pentru el:

– La mulți ani, fraiere!

Read Full Post »