Mda… pe zi ce trece realizez ca orice incerc sa fac, si oricat de mult efort depun in ceea ce fac, rezultatul este invariabil un mare esec. N-am reusit sa termin nimic din ce am inceput. Scoala n-am terminat-o dar nu regret, n-au fost decat 20 de ani pierduti aiurea. N-am terminat-o pentru ca oricum cu diploma aia nici la cur nu puteam sa ma sterg. Am facut sport si in loc sa ma tin si sa continui, am lasat-o balta pentru ca toata lumea imi spunea ca doar prostii fac sport… eu trebuie sa fac facultate. Am facut doua, total neinteresant. Am incercat apoi cu muzica… inceputul parea promitator, chiar simteam ca sunt facut pentru asta. Rahat… un esec total. 15 ani de munca aiurea, de sanatate distrusa si de vise desarte… Da, am ramas cu un pumn de satisfactii pe care doar eu mi le mai amintesc din cand in cand. Am vrut apoi sa muncesc. Am avut norocul sa intalnesc un om extraordinar care m-a invatat o meserie ca la carte. M-a invatat sa fac un ziar, asa cum trebuie el facut,”the old school way”. Am sa ii raman dator pe veci. Din cauza lui mi-am dezvoltat latura asta si am inceput sa aprofundez domeniul din ce in ce mai mult. Am avut performante, am fost apreciat si cautat de companii uriase iar acum, am ajuns ca orice fac si oricat ma straduiesc, sa nu mai multumeasca pe nimeni. Am un job unde muncesc in zadar. Imi storc creierii o zi intreaga, pentru ca apoi sa mi se spuna ca nimic nu e bine. Deci, inca un esec.
Am iubit. Mi-am dorit o familie langa o persoana care sa fie asa cum se spune, sufletul pereche. Am gasit-o si am pierdut-o pentru ca am ales muzica in locul ei. Alt esec. Am incercat sa fac tot ce mi-a stat in putere sa o aduc inapoi, dar n-am reusit, pentru ca nimic din ce am inceput, n-am dus la bun sfarsit.
Am fost mereu in contratimp, am crezut prea mult in altii si in visele mele. Am iertat atunci cand trebuia sa intorc spatele si ca un prost, am intors spatele cand trebuia sa dau tot.
Nu ma plang, doar constat cum stau lucrurile, care este de fapt realitatea. Poate ca asa mi-a fost scris, sa fiu mereu cu un pas in urma tuturor, sa trec pe langa reusite si sa am parte doar de esecuri. Intr-un final m-am obisnuit. Chiar imi place jocul asta. Pot sa stiu dinainte care este deznodamantul actiunilor mele si nu mai am nici un fel de asteptare. M-am impiedicat mereu in momentul in care trebuia sa fac cel mai important pas. Dap, sunt un ratat si n-am de ce sa ma ascund.
Felix's Imaginarium 