Esti proasta…

“Femeie esti proasta”. Mi-a parut tare rau cand ti-am spus prima data asta, desi in adancul fiintei mele stiam ca am dreptate. Ti-am spus-o cand m-ai mintit privindu-ma in ochi. Ma simteam ca o mama careia fiica ii spune ca nu mai e virgina desi ea stie ca nu e asa… pentru ca e mama. Eu nu eram mama. Dar stiam ca minti. Te-am luat de mana si ti-am spus, calm si plictisit… “Auzi?… tu chiar esti proasta”. Apoi te-am lasat in pace. O vreme ai fost normala. Te imaginam cu pruncul nostru in brate. Te imaginam cum il hranesti de la sanul tau si cum eu stau si ma uit la scena asta ca un tampit care n-a mai vazut niciodata o mama. Apoi m-ai mintit iar. M-am trezit din visul ala bolnavicios si te-am privit fara sa clipesc. Nu mai voiam sa te ating. Ti-am zis doar ca “esti pur si simplu proasta”. M-am simtit murdar. Imaginea aia cu tine si copilul ala devenea din ce in ce mai neclara. Ma gandeam non stop… oare o sa am un copil prost ca ma-sa? Oare eu vreau sa-mi amanetez restul vietii acestei femei? A treia oara nu te-am mai lasat sa vorbesti. Ti-am zis ca esti extrem de proasta si am plecat. De data asta n-am mai regretat nimic. Ma bucuram ca probabil copilul ala n-o sa fie prost ca ma-sa pe care instinctul meu de mascul in calduri o alesese fara sa gandeasca. Iti multumesc ca m-ai inselat. In prostia ta credeai ca imi faci un rau. Mi-ai facut un bine de fapt. Si pentru asta iti repet si acum ca esti tare proasta, n-ai putut sa omori omul care te-ai iubit cu ochii inchisi.

Read Full Post »