A fost doar intersecţia a două drumuri total diferite. El ieşise haotic din relaţia aia care îi mâncase trei ani din viaţă iar ea era în pragul unor decizii care urmau să îi hotărască destinul. Nu-şi mai amintea mare lucru despre ea decât că până atunci nu mai întâlnise o femeie atât de frumoasă. Era frumuseţea aia crudă care nu se ascunde în spatele fardurilor de duzină şi a hainelor la “modă”. Avea ceva în privire care i-a spus de la bun început că n-o să o aibă multă vreme lângă el. Ştiind asta, s-a îndrăgostit de ea din momentul când privirile lor s-au întâlnit. Hilar a fost faptul că atunci când a cucerit-o, era cât p-aci să-şi piardă un bun prieten. Era împreună cu Alan într-o cafenea unde se ascundeau de obicei de frigul iernilor din New York, într-un grup extins de amici şi cunoştinţe. Amândoi au văzut-o şi, întorcându-se unul spre celălalt, şi-au spus în acelaşi timp… “Băi, ce tare e tipa asta!”. Apoi s-au aşternut câteva clipe de tăcere. “Fie ca cel mai bun să câştige”, au concluzionat într-un final. Victor a avut mai mult noroc, probabil datorită notorietăţii lui. Era destul de cunoscut în lumea mondenă a acelor ani. Se uita la ea, îi urmărea gesturile, privirea, zâmbetele, ochii aia negri care făceau o pereche perfectă cu buzele de un roşu impecabil. Ea era de o naturaleţe ieşită din comun. Nu-i venea să creadă că are în faţa lui o fiinţă atât de ieşită din tiparele cu care era el obişnuit. Se plăceau reciproc, vorbeau despre orice şi o vedea găsind în orice lucru mărunt câte ceva care să o bucure. Era tipa aia care atunci când se plictisea, se cocoţa în vârful patului şi ţopăia până transpira toată, bun motiv de altfel ca să-şi schimbe hainele în faţa lui. Îi plăcea să urmărească cum broboanele de transpiraţie îi coborau de-a lungul coloanei vertebrale şi se pierdeau timide între coapsele ei perfecte. Ar fi putut să stea o zi întreagă doar să se uite la ea. O dorea şi o avea de fiecare dată altfel. Fiecare moment cu ea era special şi unic. Avea darul de a face orice om să zâmbească oricât de multe rahaturi avea pe cap. N-a văzut-o niciodată supărată sau îngândurată.
De obicei petreceau serile în mansarda ei din Queens, într-o linişte perfectă şi deranjată doar de râsul ei zglobiu. Îi placea să se joace în părul ei creţ, să îşi prindă degetele în negrul ala ireal şi natural şi să le uite acolo. Adora corpul ei care, deşi nu era construit după cele mai înalte standarde, era parcă sculptat de un maestru al atracţiei. Umerii ei ascundeau sânii conturaţi parcă de o mână nebună a unui pictor pervers, în curbe perfect, închise de sfârcurile fără pic de defect. Abdomenul ei de femeie matură era balansat de fesele rotunde, care lui îi stârneau cele mai anormale gânduri. Era o femeie care emana sexualitate în cea mai pură existenţă a ei. Nu era o femeie perfectă, nu era un fotomodel sau una care încerca să pară altceva decat este. Era ea, era cea mai curată versiune a ei. Dimineaţa se trezea înaintea ei şi o privea minute în şir încercând să descopere noi secrete ale frumuseţii ei. Într-un final a realizat că totul venea din interior… femeia asta avea un suflet frumos şi fericit. Ea nu ştia să mintă… era de o sinceritate fizică de nedescris.
Iarna trecuse şi primăvara i-a găsit îmbrăţişaţi în aceiaşi cafenea. I-a luat palmele în palmele ei, l-a sărutat pe frunte şi i-a spus:
– Victor, eu trebuie să plec.
– Bun, dar ne vedem diseară, nu? spuse el ca de obicei.
– Tocmai despre asta vreau să vorbim… uhm… diseară nu cred că o să ne vedem.
– De ce? întrebă el mirat cât pe ce să se înece cu cafeaua fierbinte.
– Victor… eu plec definitiv. N-ai să mă mai vezi niciodată.
– Stai, stai. Asta e un fel de glumă, nu? Chiar nu e cazul să glumeşti acum. Ne-am făcut atâtea planuri pentru vara asta… ce-o să se întâmple acum? Spune-mi te rog că glumeşti.
Ea lăsă privirea în jos, îşi trase sufletul şi apoi spuse aproape şoptit:
– Mi s-a oferit o bursă în Canada. Stai! Nu spune că vei veni cu mine. Ştim amândoi că nu este adevărat. Locul tău este aici, cu prietenii tăi, cu viaţa ta şi cu demonii tăi. Nu vei putea niciodată să pleci de aici, mai ales pentru mine, mai ales în Canada. Vreau să o iau de la capăt, să fie un început nou pentru mine. Adu-ţi aminte cât mi-am dorit bursa asta şi cât am luptat pentru ea. Tu n-ai să te acomodezi acolo. După o vreme vei ajunge să urăşti tot, inclusiv pe noi. Te cunosc bine Victor. Nu mi-a fost uşor să aleg dar cred că am făcut alegerea potrivită. Voi pleca în seara asta, deja am aranjat biletul de avion şi am făcut toate bagajele. Am să te caut imediat ce mă voi aranja acolo…
Nu o mai asculta. Se uita în gol peste umărul ei de parcă ea nici n-ar fi existat. Auzea că îi spunea ceva, o auzea plângând dar totul era din ce în ce mai departe. Într-un final s-a ridicat de la masă şi a ieşit în grabă din cafenea. Alerga ca un nebun pe străzile întunecate şi nici măcar ploaia măruntă de primavară nu reuşea să ţină pasul cu el. Când n-a mai putut, s-a oprit gâfâind şi s-a proptit în bordura unui trotuar. Nu reuşea să înţeleagă dacă trebuie să plângă sau pur şi simplu să accepte realitatea. Ud până la piele şi dezgustat, a mers agale până acasă. Ciudat, apartamentul lui i se păru străin pentru prima oară de când se mutase acolo. I-a luat o vreme să se obişnuiască că acolo este locul lui. De ea n-a mai auzit nimic. După mulţi ani a căutat-o în cărţi de telefon şi pe reţele de socializare însă fără succes… probabil se căsătorise cu mult timp în urmă. Probabil că n-o va mai revedea niciodată pe ea, al doilea păcat.
După două zile, și-a luat inima în dinți și l-a sunat pe Alan:
– M-a părăsit…
– Știu Victor. Hai la o cafea. Te aștept la vechiul loc în 30 minute.
– Hai…
Felix's Imaginarium 