Rebel. Termenul ăsta îl definea cel mai bine. Victor Bratu nu s-a aliniat niciodată sistemului sau regulilor inepte ale societății. A trăit dupa propriile sale legi pe care nu le-a înțeles nimeni. Făcea totul fix pe dos față de ce i se cerea. În școală nu l-au prins cu nimic, a trecut pe acolo în vizită și a uitat tot ce îi băgau pe gât în clipa în care a ieșit ultima dată pe porțile facultății. Şi-a dorit să fie explorator dar a stat mereu prins în cate o relație care l-a ţinut în loc. A fugit din casa părinților la 16 ani, când nu mai simțea că locul lui e acolo. După doi ani a ajuns peste ocean unde a făcut de toate… de la pizza boy până la gigolo. Ultima treabă îi plăcea cel mai mult. S-a nimerit într-o excursie în America Latină, unde un grup de rebeli l-a ținut ostatic trei săptămâni înainte să reușescă să evadeze. Așa a apărut cartea aia după care toate puștoaicele erau disperate. Devenise peste noapte un fel de erou național deși nu salvase pe nimeni, nu contribuise cu nimic la bunăstarea națiunii. La scurt timp a cunoscut-o pe ea, “primul păcat”. I-a pus capac din prima zi, când, nonșalantă, l-a prins între picioarele ei și nu i-a mai dat drumul. Trei ani de sex nebun oriunde apucau. Uneori uita complet noțiunea timpului. Se întâmpla chiar imediat după ce cartea lui devenise un mare succes în țară. Apoi, când ea a plecat, și-a dat seama că e gol și că nu mai poate scrie nimic. Dar nu l-a interesat pe moment. Își spunea mereu că va veni și ziua în care o să aibă o idee genială. Și așa anii au trecut. Povestea lui a deviat haotic dintr-un “păcat” într-altul. La terminarea fiecărei relații se încuraja spunându-și că o să lase tâmpeniile și o să se apuce iar de scris. Banii s-au dus așa cum au venit, odată cu prietenii ocazionali care roiau în jurul lui doar când era bun de cinste. S-a trezit după aproape douăzeci de ani fără un sfanţ și complet singur. Pentru o vreme n-a știut încotro să o apuce. Primul gând a fost să plece o vreme în Columbia, acolo unde avusese inspirația să scrie cartea aia. Dar n-ar mai fi fost același lucru. Bogota nu-l mai atrăgea cu absolut nimic. Nici măcar duzina de dansatoare ieftine din cartierele mărginaşe sau cocaina prizată în toaletele cluburilor de striptease nu-l mai incitau. Știa că muza nu apare de două ori în același loc. Atunci a decis să revină acasă pentru prima dată în douăzeci de ani. Nu reușise să ajungă nici la înmormântare mamei. S-a întors în casa aia plină de amintirile oamenilor pe care i-a lăsat în urmă. Habar n-avea ce o să găsească acolo.
A coborât din taxi, a urcat în apartamentul de pe Calea Victoriei și a deschis ușa cu mâna stângă, așa cum o făcea când era liceean și purta cheia prinsă de un șiret în jurul gâtului. Un iz de aer închis şi lucruri vechi l-au lovit direct în față. Intră timid și se opri în mijlocul sufrageriei. Era totul acolo, toată mobila, tablourile vechi și covoarele persane pe care își conducea mașinuțele și trenulețul copilăriei. Totul era păstrat intact de praful gros de mai bine de un deget. Își lăsă bagajul jos și se așeză pe canapeaua roasă de timp. Își aprinse ultima țigară, aruncă pachetul gol în mijlocul camerei și spuse… “Bună seara mamă.” Adormi îndată ce termină ţigarea, în locul unde altă dată un copil blond se uita în ochii tatălui său râzând prostește, îmbrăcat și îmbătat de aromele trecutului.
Leave a comment