A sasea scrisoare catre nimeni

Tot eu sunt. Stiu ca primesti scrisorile astea. Probabil uneori, din curiozitate le si citesti. Nu tin neaparat sa o faci. Nu stiu nici macar daca mai conteaza chestia asta. Dar uneori ma apuca dorul sa iti vorbesc si asta e singurul mod in care pot sa o fac.

Nu mai am amintiri despre noi, ci doar senzatii care apar din senin ca un gust ciudat din copilarie si dispar imediat cu primul fum de tigara.

Azi vreau sa iti scriu despre singuratate. Stiu, imi vei spune ca stii ce e singuratatea, ca toata lumea a trait-o la un moment dat. Asa e, ai dreptate. Si ca sa fac o paranteza, am invatat sa nu mai contrazic. Ii las pe toti sa spuna si sa creada ce vor. Ii las sa greseasca si nici macar atunci nu le zic ceva. Dar sa revenim. Da, sa revenim la singuratate.

Se implinesc 5 ani de cand am plecat pe drumul asta al singuratatii. N-a fost o alegere ci a venit pur si simplu si s-a instalat aici si zilnic a crescut precum o tumoare care nu te omoara dar nici nu dispare. Am incercat sa o tai din radacina dar a crescut mai puternica si mai artagoasa. Uneori imi lasa impresia ca hiberneaza pentru ca apoi brusc sa se trezeasca si sa ma plezneasca peste ochi, zambind hidos si facand haz de necazul meu. Am incercat sa o ignor sperand ca poate daca voi gasi pe cineva, impreuna vom avea puterea sa o alungam. O auzeam chicotind in urma mea si repetandu-mi la nesfarsit “Esti cel mai mare prost daca chiar crezi ca ma poti infrange”. Si o vreme chiar m-a lasat sa cred ca pot castiga lupta asta inegala. Dar o facea doar ca sa ma zdrobeasca si mai tare de asfalt cu talpile ei grotesti.

Pana la urma, am invatat sa o accept. I-am zis “Ai castigat, ia tot ce vrei”, si a luat tot. A luat sentimente, a luat bucurii, a luat zambete si a luat vise. Le-a inchis in cufarul ei putred si imputit si s-a uitat in ochii mei si mi-a zis “Te-am futut amice, nu mai scapi”. Atunci, poate cu ultima vlaga i-am soptit “Si ce daca? Nu-i pasa nimanui de mine, sugi pula”.

Stiu, suna patetic dar nu e chiar asa. Am invatat sa fiu singur cu ele stand de vorba la o cafea, sa ma duc la intalniri doar ca sa probez o camasa noua, am invatat sa nu mai sper si sa nu mai vreau nimic de la nimeni. Fara sentimente si simtiri mi-a fost mult mai usor sa fiu pragmatic. Am inteles ca in viata asta conteaza sa dai din coate si sa ii strivesti pe cei care vor sa te futa. N-ai nevoie de ei. N-ai nevoie de nimeni. Tot ce iti trebuie e Singuratatea. Ea nu te va parasi niciodata. Lasa deoparte visele tampite cum ca ai insemna ceva pentru cineva. Am realizat ca n-am insemnat si nu voi insemna nimic pentru nimeni. Si nu, nu ma plang. Lectiile astea se invata greu. Am invatat sa trantesc usi in nas, am inteles ca oamenii se folosesc de oameni.

La inceput imi lipseau mult noptile cu tine. Acum tot ce vreau e sa stiu pentru ce mai traiesc. Mult timp am avut scopuri precise. Am construit o lume a mea singur sperand ca intr-o zi cineva va deschide usa si va spune “Vai ce misto e, vreau si eu aici”. O pula, nu vrea nimeni. Asa ca oare eu pentru ce mai traiesc?

Mi-am pus mult timp intrebarile astea si nu reuseam sa gasesc nici un raspuns. Pana azi. Azi am inteles intr-un final de ce mai exist. Pentru singuratate.

Cam asta am facut in ultima vreme. Sper ca tu esti bine. Nu mai fii incruntata. Viata ta e frumoasa, inconjurata fiind de oameni si de zambete si idei. Eu sunt intre 4 pereti cu singuratatea mea. Cateodata iti scriu. Cateodata vreau sa o fac dar ma abtin. Nu prea mai am subiecte interesante, nu se intampla nimic aici. E doar liniste. Si o vecina care bate in pereti. Si atunci se face si mai multa liniste. Si atunci singuratatea imi vorbeste.

Al tau pe vecie,

Un nimeni.

A cincea scrisoare catre nimeni

Nu ti-am mai scris demult… sa fi trecut doi ani sau poate mai bine. Mi-a fost teama sa-ti mai scriu. M-am mintit crezand ca daca uit de culorile tale, am sa pot sa imi creez noi culori. N-au fost culori, au fost doar niste umbre stravezii pierdute in noptile cu fum de tigara. Nu ti-am mai scris si pentru ca n-am mai baut asa cum obisnuiam sa o fac. Viata asta noua nu-mi da voie sa mai traiesc. Ma simt sufocat de secundele care trec mai repede cu fiecare zi. Am imbatranit si desi nu se vede, sufletul mi-e din ce in ce mai  schilodit si chircit. Am ajuns sa privesc asfintitul si sa iti vad zambetul in el. Si atunci, ca intr-un film prost, ma bufneste plansul. Dar nu las sa se vada. Plang in mine si lacrimile mi se scurg pe interiorul obrajilor. Ma intreb daca ti-a spus cineva in ultima vreme cat de frumos zambesti cand esti fericita. Da, apropo de fericire. Nu exista. E o minciuna pe care o spunem de fiecare data cand… dar mai bine lasa.

In seara asta beau un ceai. Aici e vara mereu si totusi am racit, pentru a doua oara in ultima luna. Dar nu-mi pasa. Nu mai am timp sa imi pese. Se spune ca de la o varsta incolo incepi sa numeri invers. Am inceput si eu sa fac asta. La tine cred ca a venit toamna si totul e aramiu cu miros de scortisoara… ce sablon de 2 lei. Dar cu siguranta a venit toamna. Parca te si vad infofolita intr-un pulover multicolor si cu obrajii rosii. Si zambeai, radeai din orice si ma uitam la tine ca un idiot. Nu intelegeam de ce. Acum inteleg, dupa atata timp am ajuns sa inteleg.

Eu nu am de ce sa rad. Cred ca n-am sa mai rad vreodata cu adevarat. Oamenii rad din amuzament, ironic si din fericire. Nu ma mai amuza nimic, ironii n-am cu cine sa mai fac iar fericirea… am uitat sa o mimez.

Si totusi e bine ca aici e mereu vara. Si as da orice sa fie toamna.

In ultima vreme n-am mai vorbit cu nimeni. Prieteni au murit si prieteni nu mai sunt prieteni. De fapt nu cred ca am avut vreodata prieteni adevarati. Dar nu e vina lor. E vina mea. Nu sunt suparat. Sunt doar singur, eu si cu zambetul tau. Si mai e o umbra. Am scris mai demult despre ea. Uneori sta si se hlizeste la mine, cu mana sprijinita in sold, imbufnata toata. Si sta asa zile intregi. La un moment dat se plictiseste si dispare pentru cateva zile. Atunci pot sa ma gandesc la tine.

Am vrut sa iti scriu mai demult dar n-am vrut sa-ti stric linistea. Probabil ca nici scrisoarea asta nu va ajunge la tine. Da, stiu, sunt nebun. Mi-au spus toti asta. Mi se rupe de ei. Si lor li se rupe de mine. Si nu-mi mai pasa. N-am nevoie sa-mi boceasca nimeni la capatai.

Nu stiu cat am sa mai rezist. Nu prea mai am pentru ce sa mai rezist. Am avut un vis odata si acum nu mi-l mai amintesc. Se spune ca daca nu ai dorinte in viata, nu prea ai de ce sa traiesti. Care e rolul meu aici? Pentru ce exist? Inca mai caut raspunsuri la intrebarile astea dar pare ca e in zadar.

Te las ca mi-e somn. Aici e 4 dimineata. Si e vara. Urasc vara asta care nu miroase a nimic.

Doua generatii

Vorbeam astazi cu seful meu, un tip pe la 60 de ani, trecut prin multe in viata si educat intr-o lume la care multi doar viseaza si pe care multi doar au impresia ca o cunosc. E genul ala de american get beget, un om care stie sa intinda o mana de ajutor si care stie sa dea un sfat atunci cand ai nevoie de ele. Ii povesteam despre Romania, despre revolutie, despre ce s-a intamplat in Colectiv si despre iesirea voastra in strada. M-a ascultat si apoi a spus ceva care m-a lovit in moalele capului. A spus asa: este nevoie de 2 generatii ca sa distrugi si sa controlezi un popor. Atunci mi-am dat seama… da, chiar au fost doua generatii distruse din 1989 pana acum.

Mi-am adus aminte imediat ca dupa terminarea scolii generale, fiind in primul an de liceu, m-am intors in scoala unde am fost format ca om pentru a revedea profesorii dragi. Nu am fost niciodata cel mai bun la invatatura dar nici cel mai prost. Profesorii nostri au stiut sa ne lase sa ne dezvoltam pasiunile. Una din pasiunile mele atunci era literatura si drept urmare profesoara de Limba romana, scumpa doamna Petrescu, era unul dintre profesorii mei preferati. Trebuie sa fac o mica paranteza… majoritatea colegilor mei inclusiv eu aveam medii de peste 7 la Limba si literatura romana. In teze notele de la 8 in sus erau ceva normal si crede-ma, nu invata nimeni comentarii pe dinafara. La un moment dat, doamna Petrescu ma trage deoparte si ma intreaba: “Vrei sa iti arat ceva?”. Am dat afirmativ din cap. Doamna scoate din geanta un teanc de hartii, tezele clasei a 8-a. Mi le da si spune: “Uite ce vine dupa voi”. Eram uimit si consternat in acelasi timp… cea mai mare nota pe care mi-o amintesc era 5 (cinci). Nu cred ca am avut eu sau colegii mei vreodata nota 5 la doamna Petrescu. Era o profesoara atat de buna si intelegatoare incat nici nu credeam ca stie cum arata nota 5. Atunci toata intamplarea asta m-a amuzat insa acum totul incepe sa devina clar.

Sa revenim la spusele sefului meu… “Este nevoie de 2 generatii distruse ca sa controlezi un popor”. Exact de 2 generatii a fost nevoie ca sa fie distrusa Romania. Au fost 2 generatii tinute in ceata, educate la televizor si pe internet, inchise intre 4 pereti in fata unor emisiuni menite sa indobitoceasca orice fiinta umana. Profesorii au fost legati de maini de la an la an cu schimbari de programa scolara, taierea masiva a orelor de curs si mutarea lor de la o unitate scolara la alta. Elevii au fost transformati in adevarati porci pusi la ingrasat cu ingrasaminte chimice si de cea mai proasta calitate. Valorile umane s-au schimbat din bunatate, modestie, generozitate in violenta fizica, golaneala si epatare. Ei nu mai voiau sa fie buni, voiau sa-si distruga dusmanii (adeseori imaginari), sa castige bani repede si fara munca. Au realizat curand ca nu invatand poti reusi in viata, pentru ca profesorii lor cu puloverele rupte in coate nu mai puteau sa fie modele pentru noua scara de valori instituita de masa de mafioti care domnea peste Romania atunci. Generatia asta s-a transformat in bodyguarzi, membri ai clanurilor mafiote, infractori si admiratorii lor care incearca sa-i imite la o scara mai mica sau mai mare.

Urmatoarea generatie a fost ucisa dupa anul 2000 prin instituirea unor noi “valori” culturale. Scriitorii au fost stersi de pe fata pamantului de catre mahalagii promovati intens pe toate canalele media (ziare, internet, televiziuni), oamenii de arta au fost exilati in subsoluri insalubre pentru ca doar acolo se mai puteau manifesta si au fost inlocuiti cu nulitati care isi imprastiau asa numita “arta” in pietele oraselor si pe posturile de televiziune dedicate lor, criminalii si vrajitoarele, manelistii si centuristele au devenit valori, vedete, artisti.

Toate valorile pe care speram sa le cultivam dupa revolutia din 1989, tot ceea ce ne lipsise si visam sa avem drept paine a sufletului practic ne-au fost luate si dupa acel decembrie insangerat. S-a creeat o falsa impresie de libertate. Da, suntem liberi sa spunem ce gandim dar oare cati mai gandesc? Cam cati doar repeta ce vad la televizor, cati isi doresc sa fie cercetatori, oameni de stiinta sau artisti? Prea putini raportat la numarul populatiei. Ne-au facut absolventi de facultati mincinoase si ne-au inchis in turnurile lor de sticla pe care le numesc corporatii unde ne exploateaza cu nerusinare. Ne fac sa fim mandrii ca suntem sclavii lor, ca nu mai avem viata dar avem locuri de munca cu denumiri pompoase si englezite.

Intr-o tara in care ani la rand in medie 50% din absolventii de liceu nu trec examenul de bacalaureat, nu e clar ca e ceva putred? Am dat bac-ul in 1997. Doua persoane au picat la mine in liceu si nu era un liceu de top. Sa pici bacul era o rusine de neimaginat. Acum televiziunile ii arata pe cei care pica bacul si spun senin ca ei prefera sa se distreze. Exact asta avem de 20 de ani incoace. Doua generatii care prefera sa se distreze, care s-au obisnuit sa dea si sa ia spaga, doua generatii care peste 30-40 de ani vor avea nevoie de pensii. Cine le va plati pensiile alea? Copii vostri, ai parintilor pe care generatiile astea si conducerea tarii le-au umilit de la revolutie incoace.

Am fost facuti pe rand FASCISTI, DROGATI, BETIVI, FORTE DESTABILIZATOARE, GOLANI, SATANISTI, SECTANTI, DESCREIERATI SI VAGABONZI. Multi dintre noi am fost exilati economic din Romania pentru ca ne-am saturat sa fim sclavii unui sistem bolnav dar bine pus la punct. Nici nu conteaza cine sunt fortele din spatele acestei conspiratii malefice. Important e sa ii infrangem si doar uniti putem face asta.

Mortii si ranitii din Colectiv nu vor avea odihna niciodata. Multi dintre noi avem prieteni sau rude care sufera acum din cauza indobitocirii acestui neam. Haideti sa facem cumva sa nu mai fie inca o generatie distrusa. Pustii astia care au iesit in strada merita sa traiasca intr-o lume unde respectul inseamna respect, curatenia e curatenie, demnitatea e demnitate. Intr-o lume cu valori reale, nu cu nonvalori ridicate la rang de modele de viata.

Am muncit si m-am zbatut multi ani acolo. Multi ani nici macar n-am vrut sa concep ca o sa plec. De ce? Pentru ca acolo imi sunt prietenii, familia, casa si limba. Iar astea nu se uita niciodata. Am plecat cand nu am mai putut indura mizeriile de care ma loveam in fiecare zi. Le spuneam tuturor ca nu e bine ce se intampla, ca nu e normal sa platim taxele alea, ca nu e normal sa muncim ca niste sclavi si sa nu avem bani de mancare sau de haine. Nimeni nu auzea. Nu stiau decat ca trebuie sa munceasca pentru ca sa nu se supere “sefu’ de la headquarters”.

As vrea sa cred ca se va intampla ceva in Romania. Ajunge ca au fost doua generatii distruse, saracii de ei n-au nici o vina. Hai sa le salvam pe cele care vin. Sunt cu voi!

Sursa foto: http://www.ouest-france.fr

Fascistii de ieri, satanistii de astazi

Vineri, 30 octombrie 2015, ora 3.10 PM. Ma intorceam de la munca si, ca niciodata, la un semafor intru pe newsfeed-ul Facebook-ului. Acolo vad cum un foarte bun prieten, panicat, posteaza ceva legat de Colectiv si un incendiu. Imi aduc aminte ca azi e ziua in care prietenii de la Goodbye to Gravity au lansarea de album. Decalajul orar de 10 ore dintre locul unde sunt si Romania ma face sa inteleg ca acel incendiu se intampla acolo, la lansarea lor. STOP. Daca vrei sa ma injuri pe principiul ca nu sunt acolo, ca am plecat din tara si ca n-am nici un drept sa ma dau cu parerea, poti sa o faci acum. Daca ai mai multa minte decat un pui de gaina, citeste mai departe.

Cunosc trupa Goodbye to Gravity inca din momentele in care a luat fiinta si am sustinut-o de la bun inceput nu pentru ca eram neaparat prieteni sau cunostinte ci pentru ca oamenii astia voiau sa faca ceva mai mult decat mediocritatea in care se scalda muzica rock din Romania. Erau si se comportau ca adevarati profesionisti. Ii admiram si incercam sa ma ridic si eu la nivelul lor, insa uneori eram coplesit de capacitatea lor de munca si de ideile excelente pe care le aveau.

Pe Vlad Telea l-am cunoscut in 1998 in club Moxa la un concert Byron si Spin, el fiind vocalul trupei Spin. De-a lungul timpului ne-am tot lovit unul de celalalt in diverse circumstante, la concerte, prin sali de repetitii, pe la prieteni comuni pe acasa. Omul asta era minunat. Era un zambet tot timpul si avea un suflet cum rar iti e dat sa intalnesti. L-am cunoscut pe Vlad cand eram amandoi studenti amarati si n-aveam bani nici macar de un pachet de Carpati. Si totusi pentru el nu conta asta, era fericit ca traieste si in orice proiect se implica, i se dedica in totalitate. Vlad stia sa cante la tobe, chitara si avea o voce foarte buna. Vlad Telea nu mai este.

Pe Mihai Alexandru l-am cunoscut prin intermediul forumului chitaristilor romani (www.RGC.ro) si intotdeauna l-am perceput ca pe un om extrem de linistit, la locul lui si cerebral. Nu se aventura in scandaluri, nu-l interesau polemicile legate de chitari si chitaristi. Mihai Alexandru nu mai este.

Pe Alex Pascu l-am cunoscut prin intermediul colegului meu de trupa de pe atunci, Cristi Raducanu. Alex este un perfectionist. N-am intalnit om mai meticulos si mai implicat in pasiunea lui. A cantat in putine trupe si oriunde a fost, a facut tot posibilul ca trupa respectiva sa reuseasca. Goodbye to Gravity era si sper ca va fi in continuare copilul lui de suflet. Stiu cat efort si nopti pierdute a pus in asta si oricine poate vedea rodul muncii lui. Alex Pascu traieste si este internat in stare grava in spital.

Pe Bogdan Enache l-am cunoscut prin 2000 cand dupa desfiintarea trupei Byron, am incercat sa duc proiectul mai departe cu alti oameni. Bogdan a fost tobosarul pe care l-am ales atunci si chiar daca nu era extrem de bun, il vedeam in fiecare zi cum studiaza si incearca sa se perfectioneze. Era un tip dintr-o bucata, serios si punctual. Nu-i placea sa piarda vremea aiurea. M-am inteles minunat cu el, am facut revelioane impreuna si ne-am intalnit pe la concerte de cateva ori. Cu vreo doua luni in urma imi spusese ca vrea sa isi ia concediu si sa vina in Los Angeles si ca vrea neaparat sa ne vedem sa stam la povesti. Il astept cu mare nerabdare. Bogdan Enache traieste si este internat cu arsuri grave in spital.

Pe Andrei Galut recunosc ca nu am avut niciodata ocazia sa il cunosc. Il stiu doar de la Megastar si din spusele lui Alex Pascu atunci cand a decis sa il aleaga ca solist vocal al trupei nou infiintate. Cum spuneam, Alex e un om implicat total si niciodata nu m-as fi indoit de alegerea lui. Iar timpul a dovedit ca a facut alegerea corecta. Andrei era cea mai potrivita voce si cel mai potrivit om pentru Goodbye to Gravity. Andrei Galut traieste si este internat in stare grava in spital.

Ceea ce nu stiu multi insa, este faptul ca toti cei enumerati mai sus sunt oameni cu studii superioare, absolventi de facultate, oameni care provin din familii exceptionale si care la randul lor au familii, copii frumosi si iubite. Sunt oameni care contribuie zilnic prin munca lor la mersul societatii. Sunt oameni care niciodata n-ar fi facut rau cuiva. Cu siguranta sunt oameni la care daca apelai, gaseai un sprijin intotdeauna.

Ok, cam asta a fost introducerea.

Probabil ca te intrebi de ce am pus titlul asta si sincer sa fiu, te inteleg.

In 1990, cand tu probabil nu erai nascut, o mana de oameni s-au revoltat impotriva sistemului nou instaurat si denumit pompos Frontul Salvarii Nationale (FSN) compus din fosti membri ai PCR cu rang inalt dar din linia a doua.  Cand aceasta revolta n-am mai putut sa fie tinuta in frau, cand acesti comunisti au simtit ca pierd puterea printre degete, au apelat la minerii din Valea Jiului spunand ca o mana de FASCISTI, DROGATI, FORTE DESTABILIZATOARE si ANTICRESTINE vor sa puna stapanire pe Romania. Si minerii s-au conformat, au venit la Bucuresti si au facut prapad, au omorat si au desfigurat oameni. Situatia a fost mult mai nasoala decat o prezinta mediile de stiri sau emisiunile pe tema asta. S-a musamalizat totul astfel incat sa nu para chiar asa de grav. Probabil ca de asta ai auzit.

Ceea ce nu stii legat de acel eveniment, este ca dupa ce minerii au terminat de batut orice le iesea in cale, s-au dus in Piata Universitatii si au plantat flori, iar sustinatorii FSN, adica babele, casnicele, cei cu studii nici macar gimnaziale ii aplaudau si ii felicitau. Cu alte cuvinte bucurestenii gratulau pe cei care au venit sa le omoare vecinii, cunostintele, colegii de servici. De ce? Pentru ca cei care meritau sa moara aveau parul lung, voiau sa fie liberi si nu mai voiau comunisti declarati in conducerea tarii.

Ei bine, au trecut 25 de ani de atunci. Comunistii au cam murit sau s-au transformat intr-o clica de mafioti care controleaza tara din punct de vedere economic si politic. Arma lor nu mai este teroarea ci taxele. Nu-ti convine ca Ponta e prim ministru… iti mai punem o taxa fraiere.

Cei care ii sustin in continuare pe acesti hoti sunt aceiasi care in mediile online, dupa tragedia din Club Colectiv, spun ca oamenii aia isi merita soarta, ca sunt SATANISTI, ca trupa este o trupa de SATANISTI, ca dumnezeu i-a pedepsit, ca sunt DEZAXATI etcetera. Fara exceptie cei care arunca astfel de vorbe sunt oameni cu studii de maxim 8 clase, in general din patura sociala care face rating emisiunilor de scandal gen Un show pacatos si care ingroasa cozile la pupat de moaste. Sunt oameni care n-au viata, care stau de dimineata si pana seara in fata televizorului si sunt indobitociti cu emisiuni unde toti se bat, se scuipa si se injura. Sunt oameni care chiar si in al doisprezecelea ceas, cand concetateni de-ai lor se zbat intre viata si moarte, arunca cu mizerii demne de epoca feudala. Sunt oameni care nu aduc nici un plus societatii in care traiesc, ba dimpotriva, traiesc de pe urma taxelor si impozitelor pe care cei aflati azi in spital si cu carnea sfasiata le platesc. Sunt cei care acum cateva luni le luau apararea celor 7 violatori din Vaslui. Sunt cei care pentru un kilogram de zahar si un litru de ulei, voteaza ce le spune popa la biserica.

Dragi tovarasi si urmasii lor care ne faceti satanisti si ucigasi de virgine, comunitatea rock din Bucuresti este mica si ne cunoastem mai toti intre noi. Cu mana pe inima va spun ca cei aflati in seara de vineri in Club Colectiv sunt de 1 milion de ori mai oameni decat voi. Sunt oameni de valoare, studenti, absolventi de facultate, oameni cu locuri de munca la care voi nici macar nu visati, proprietari de afaceri cinstite si oameni care aduc un plus societatii. Oamenii aia si-ar fi donat sangele pentru voi daca situatia era alta. Voi ce faceti pentru ei? Ii jigniti si ii injurati? De ce? Pentru ca un popa infect va intoxica mintile duminica de duminica? Pentru ca oamenii aia sunt normali la cap si nu se duc sa pupe oase de cadavre? Voi pupatorii de moaste ii faceti pe ei SATANISTI? Normal, nu mai e la moda fascismul, nu-i asa tovarasi?

Nu vi se pare un pic ciudat? Parca termenul de fascist e un pic perimat. Hai ca am inventat altul, satanist.

Inainte sa inchei, vreau sa va spun ca cel putin 5 persoane pe care le cunosc au decedat pana acum in urma tragediei din Colectiv si alti cel putin 10 prieteni sunt in stare grava in spital. Am sa-i enumar cu durere in suflet:

• Vlad Telea (Goodbye to Gravity)
• Mihai Alexandru (Goodbye to Gravity)
• Laurentiu Varlan (Up to Eleven)
• Nelu Tilie
• Claudiu Petre (mahmur.info)

Oamenii astia sunt EROI pentru ca au murit incercand sa ii salveze pe altii, alaturi de Adrian Rugina pe care n-am avut placerea sa-l cunosc personal dar ne-am invartit amandoi in aceleasi cercuri.

Sa va fie rusine pentru modul in care vorbiti despre ei. Am 36 de ani si plang ca un tampit in momentul asta pentru oamenii dragi pe care i-am pierdut, pentru Cristi Raducanu alaturi de care am cantat 15 ani si care e in stare grava, pentru ceilalti 3 inca in viata din Goodbye to Gravity, pentru Tedy la care am tinut si tin foarte mult si pentru toti ceilalti care acum sunt in spital, intubati si arsi in ultimul hal. Aproape 200 de tineri de valoare din Bucuresti au platit nevinovati pentru nepasarea unui sistem corupt pe care il votati o data la 5 ani si voi continuati sa ii jigniti. In plus, mergeti in biserici si bagati bani in curul popilor care nici pana azi nu au facut nimic concret pentru oamenii astia. BOR primeste anual zeci de milioane de euro donatie de la statul roman si nu e in stare sa dea 1 leu inapoi pentru salvarea unor nevinovati. In schimb va baga in cap ca oamenii aia sunt impotriva zeului vostru pretios.

SA VA FIE RUSINE! OAMENII ASTIA SE VOR TREZI SI VOR VEDEA CE ATI SPUS DESPRE EI. II VETI PUTEA PRIVI IN OCHI? NU CRED.

A patra scrisoare catre nimeni

Vad rosu si sec… de calitate superioara. Da stiu, nu ti-am mai scris demult. Nah, rahaturile se intampla, vorba americanilor. Am tot vrut sa-ti scriu dar mereu ma intrebam oare ce sens are? A venit primavara. E un sfarsit de martie banal. A mai cazut un avion, au mai trecut niste nopti la adapostul berilor fara numar. E misto sa bei singur. Imi place din ce in ce mai mult. Practic poti considera toata crasma partenerul tau de betie. Nu-i inteleg pe astia care ies in grup sa bea. Orizontul lor e foarte ingust. Uite de exemplu acum cateva zile am baut cu vreo 50 de oameni. E o senzatie foarte tare, ar trebui sa o incerci si tu. Cel mai fain e ca nu trebuie sa vorbesti. Doar privesti si asculti. Ii privesc si le ascult povestile desi nu mi le spun mie. Incerc sa ma pun in locul lor si sa ii inteleg si sa-i compatimesc. Ultima data cand am plecat de-acolo, cam beat, trebuie sa recunosc, am trecut aiurea pe strada aia. Stupid, o sa spui. Mai stii piatra aia din mijlocul trotuarului? Iar am luat-o din plin. Am reactualizat vanataia cum ar spune unii. In fine, nu stiu de ce m-am dus pe drumul ala. Aaaa… faza tare. Odata cand stateam eu asa si beam cu toata bodega, vine o tipa la mine si imi zice… “Tu esti? Tu scrii chestiile alea?”. I-am zis cu jumatate de gura, da. “Vai ce frumos scrii… imi place tare mult”. Noh, bine, acum ce sa zic si eu, i-am multumit. Dupa un timp am vrut sa o agat dar se pare ca nici cu treaba asta de mare scriitor de 2 lei nu mai merge sa agati. S-a terminat rosu si sec. Dar am fost precaut azi. Am mai luat o sticla. Ma duc sa o desfac si revin cu aberatiile mele. Sa nu pleci nicaieri. Stai asa.

Gata am revenit. Vezi ca am facut si paragraf nou. Sunt tare nu? Si inca nu-s beat. Cred ca am devenit imun. Asa… N-am mai iesit din casa de 3 luni. Bine, in afara de noptile petrecute la crasma. Nu stiu cum e ziua afara si nici nu ma intereseaza. Ma trezesc cateodata cu cineva care imi spune ca e soare si cald. Si mi se rupe. Uneori vad pe net ca ploua sau e vreme nasoala. Si iar mi se rupe. M-am saturat de orasul asta mizer. Aici nu se schimba nimic. Aceleasi balti, aceleasi gropi, aceleasi pizde cu impresii, aceiasi analfabeti. Aceleasi sarbatori de cacat. Ziua unuia Valentin cand cica trebuie sa o arzi “in love”. Penibil. Ocazie penibila pentru niste concerte mai penibile decat asa zisa sarbatoare in sine. Ca sa o arzi cul esti anti. Adica daca nu te fute nimeni, il futi tu pe Valentin. Dar lui Valentin i se rupe pentru ca oricum e futut de atat de multi incat statul capra i se pare deja neinteresant. S-au scumpit tigarile cu 50 bani. Cred ca e semn sa ma las. Aaa… si nu, nu-mi las barba. N-am de gand sa mint nicio pizda. Cui ii place, ma fute asa fara paduchi sub bot. Cui nu, sa plece in pula mea pe-o insula. Te-am pupat ca sunt beat si vreau sa ma imbat si mai tare si daca scriu n-am cum sa beau. Cheers!

Esti proasta…

“Femeie esti proasta”. Mi-a parut tare rau cand ti-am spus prima data asta, desi in adancul fiintei mele stiam ca am dreptate. Ti-am spus-o cand m-ai mintit privindu-ma in ochi. Ma simteam ca o mama careia fiica ii spune ca nu mai e virgina desi ea stie ca nu e asa… pentru ca e mama. Eu nu eram mama. Dar stiam ca minti. Te-am luat de mana si ti-am spus, calm si plictisit… “Auzi?… tu chiar esti proasta”. Apoi te-am lasat in pace. O vreme ai fost normala. Te imaginam cu pruncul nostru in brate. Te imaginam cum il hranesti de la sanul tau si cum eu stau si ma uit la scena asta ca un tampit care n-a mai vazut niciodata o mama. Apoi m-ai mintit iar. M-am trezit din visul ala bolnavicios si te-am privit fara sa clipesc. Nu mai voiam sa te ating. Ti-am zis doar ca “esti pur si simplu proasta”. M-am simtit murdar. Imaginea aia cu tine si copilul ala devenea din ce in ce mai neclara. Ma gandeam non stop… oare o sa am un copil prost ca ma-sa? Oare eu vreau sa-mi amanetez restul vietii acestei femei? A treia oara nu te-am mai lasat sa vorbesti. Ti-am zis ca esti extrem de proasta si am plecat. De data asta n-am mai regretat nimic. Ma bucuram ca probabil copilul ala n-o sa fie prost ca ma-sa pe care instinctul meu de mascul in calduri o alesese fara sa gandeasca. Iti multumesc ca m-ai inselat. In prostia ta credeai ca imi faci un rau. Mi-ai facut un bine de fapt. Si pentru asta iti repet si acum ca esti tare proasta, n-ai putut sa omori omul care te-ai iubit cu ochii inchisi.

A treia scrisoare catre nimeni

Vine primavara. Cel putin asa imi spune vantul asta domol. Strazile sunt aceleasi, la fel ca si mirosul de ghena infundata. Ma intorc acasa din aceiasi bodega unde noptile pareau asa de scurte cu tine. N-a ramas decat acelasi miros inecacios de tigara si au ramas aceiasi oameni. Cu unii dintre ei m-am imprietenit. Unii mi-au devenit chiar dragi. Cred ca ti-ar placea sa ii cunosti. Ciudat, uneori cand fac drumul asta am senzatia ca te vad acolo, la jumatatea distantei asteptandu-ma. Dar nu m-ai asteptat niciodata. Eu am fost mereu primul la locul nostru de intalnire. Da, chiar miroase a primavara desi e doar inceput de februarie. Mi s-a luat de orasul asta. Mi s-a luat de toata mizeria umana care colcaie in el. M-am saturat de concursul asta nesfarsit in care toti vor sa fie primii. Sa arate ca pot. Nu pot nimic. E un oras de labagii care nu vor sa lase decat impresii. Sunt toti vedete. Vedetele pulii. Niste rasuflati si basiti care nu stiu cum dracu sa faca sa iasa in evidenta. O muie, vorba unui amic. Singurul om care ma facea sa rad erai tu. Am uitat cum e sa razi. Cred ca nici nu-mi mai doresc sa rad. La ce bun e rasul asta? La nimic. E doar o aparenta. Mai da-l in pula mea. Sa rada ei, ca se pricep sa rada din orice rahat. Eu nu mai vreau sa rad. Ma uit la fetele lor si vad dincolo de mastile pe care si le pun in fiecare seara. Mereu aceiasi masca rasuflata, aceleasi figuri imbecile sperand sa atraga vreo vagaboanta sau vreun labagiu in plasa lor. Le studiez fiecare gest si ma minunez in sinea mea. Asta am ajuns sa fim? Niste masti manjite de cacat sperand sa atragem mustele la noi? Chiar nu mai vreau. Sunt scarbit asa cum am fost scarbit de fiecare mizerie pe care ai facut-o. Uneori ma intreb de ce te-am lasat sa iti bati joc de mine. Si mereu raspunsul e acelasi. Aveam nevoie sa fiu calcat in picioare. Sa ma trezesc la realitate si sa imi dau seama intr-un final ca nu merit nimic. SI atunci am zis… “mai du-te bah in pula mea de prost”. Pai da, ca sunt un prost. Dar a recunoaste ca esti prost e o arta. Putini o stapanesc. Vine primavara. Da-o in pula mea.

Cam asa a aratat 2014 aici… posibil sa fie singura mea realizare in anul ce tocmai s-a incheiat.

The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2014 annual report for this blog.

Here’s an excerpt:

The concert hall at the Sydney Opera House holds 2,700 people. This blog was viewed about 38,000 times in 2014. If it were a concert at Sydney Opera House, it would take about 14 sold-out performances for that many people to see it.

Click here to see the complete report.

Mda…

… nu esti decat o pizda rasuflata. Iti dai check-in in orice cacat de bodega si astepti cu nerabdare orice cacat de sarbatoare ca sa iesi in evidenta cu o poza de cacat. De revelion postezi poze si din veceuri doar doar vei mai aduna cateva “like-uri”. Stiu, ma repet… cacat la nesfarsit. Pai asta esti. Atarni la orice pula care iti iese in cale. Esti disperata dupa atentie. Vrei sa fii dorita doar pentru ca te dai oricui si oricand. N-ai pic de ratiune si nici pic de mandrie. Pur si simplu existi sa fii fututa. Nu te vreau. Te-am acceptat cu greu la un moment dat in viata mea. Acum nu mai insemni nimic. Mai mult inseamna o curva de pe centura. Aia macar cere ceva in schimb. Tu nu ceri nimic. Esti un nimic. Te vinzi mai ieftin decat cacatul ala de Eugenie pe care o savurezi intre doua pahare de vin. Si ai impresia ca insemni ceva. E doar o impresie, nu insemni decat ceva in plus fata de nimic. 0.00000001 fata de 0. O arzi ca o diva cand de fapt travestitul ala de pe Grivitei are mai mult respect de sine fata de tine. Noapte buna. O noapte ieftina. Dar nu la fel de ieftina ca si tine. La multi ani! Aaaaa… scuze… la multe p….!!! :))))

de jos… (REPOST)

…vad lumea altfel… vad pana si cele mai neinteresante detalii.  Vad frunzele imprastiate de vant, vad umbra ta rece si vad vanataile de aseara. Ce tare, nu stiam ca ai pielea atat de sensibila. Te apleci, te uiti la mine si ma intrebi mirata… “Tu ce dracu ai patit? Ridica-te de acolo!”. As vrea sa iti spun ca nu pot dar imi e imposibil sa gesticulez sau sa articulez ceva. Ma uit fix in ochii tai si imposibilitatea de a ma misca te irita din ce in ce mai tare. As vrea sa clipesc, sa misc macar un deget, orice… nu, nu pot. Te ridici… simt cum iti arunci privirea in jur. Simt cum linistea din jurul meu e perturbata de bolboroselile tale. “Ce dracului ai?!? De ce nu zici nimic?!? Ma lasi sa stau aici ca o proasta in timp ce tu te holbezi ca un tampit la trotuar?!?” urli catre mine… de parca as avea eu vreo vina. Ai uitat ca m-ai lovit constant cu fiecare cuvant pe care l-ai aruncat din tine. Credeai ca sunt din piatra? Credeai ca n-o sa cad? Ei bine s-a intamplat si asta. Si acum dai vina pe mine in loc sa zici mersi ca ai scapat. Intr-un tarziu iti iei geanta de jos, te mai uiti o data la mine si pleci glorioasa. Ti-ai dat seama si tu ca tot ce ai facut la nivel inconstient s-a transformat intr-o realitate cruda pentru mine, minunata pentru tine.

De jos vad mai bine. Pot sa te vad si pe tine si evit sa ne intalnim. Te zaresc in fiecare zi cum treci agale, cu tigara intr-o mana si geanta in cealalta, imbracata fara cusur, aruncand sageti catre oricine se incumeta sa te priveasca. In jos nu te uiti asa ca sunt in siguranta aici. Si chiar nu-mi pasa daca ma ninge sau daca ma ploua. Nu mai simt nimic.